< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ACTUALITATE - luni, 30 martie 2009

Tariceanu a fost informat de SRI ca Seres si Nagy erau monitorizati

Serviciul Roman de Informatii (SRI) l-a informat pe fostul prim ministru Calin Popescu Tariceanu ca ministrii Codrut Seres si Zsolt Nagy sunt monitorizati, fiind suspectati de tradare si spionaj. Potrivit rechizitoriului prin care procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) i-au trimis in judecata, luni, pe Codrut Seres si Zsolt Nagy in dosarul privatizarilor strategice, Tariceanu a primit informatii cu privire la faptul ca cei doi ministri erau monitorizati de SRI, lucru confirmat si de fostul premier atunci cand a dat declaratii la Parchetul General, transmite Agerpres.

"Este de mentionat ca, in perioada 30.05.2005 - 21.11.2006, potrivit atributiilor ce le revin din prevederile Legii nr. 51/1991 si Legii nr. 14/1992, organele raspunzatoare cu aplicarea legii in domeniul sigurantei nationale (SRI) au comunicat beneficiarilor legali date in legatura cu informatiile obtinute din activitatea de culegere de informatii derulata (declaratie martor Tariceanu-Popescu Calin, vol. 117, filele 168-174)", se arata in rechizitoriu. Ancheta procurorilor in dosarul privatizarilor strategice a inceput in urma sesizarilor Serviciului Roman de Informatii (SRI), care a urmarit un an si jumatate grupul consultantilor internationali Stamen Stanchev si Vadim Benyatov.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii DIICOT, SRI a desfasurat, in perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, activitati de culegere de informatii in scopul cunoasterii imprejurarii daca, cu prilejul derularii fenomenelor de natura economica din domeniul economiei nationale, exista sau nu riscuri, vulnerabilitati sau amenintari la adresa sigurantei nationale. SRI a interceptat si inregistrat convorbirile telefonice, a filat si filmat grupul condus de Stamen Stanchev, dar si comunicatiile prin e-mail. Mai mult, SRI a perchezitionat, in secret, locuinta lui Stanchev si a instalat acolo dispozitive de inregistrare.

Dupa ce au fost stranse suficiente probe, SRI a sesizat Parchetul General, iar in iunie 2006, DIICOT a deschis un dosar penal in acest caz. Informatiile culese de SRI s-au materializat intr-un numar de cinci note sinteza, precum si in notele de redare a convorbirilor telefonice, ambientale si a comunicatiilor, acestea fiind folosite ulterior de procurori ca probe.

La dosarul intocmit de procurori se afla 30 de CD-uri care contin convorbirile telefonice interceptate de SRI si 107 DVD-uri cu inregistrari ambientale. Pe 20 decembrie 2006, procurorii DIICOT au dispus inceperea urmaririi penale impotriva lui Codrut Seres.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=24523&data=2009-03-30