< Imprimare >      ZIUA ONLINE - TURISM - joi, 19 martie 2009

O noua atractie turistica se pregateste la Mangalia

"Vreau sa transform Mangalia intr-un oras cu multe atractii turistice, iar una dintre acestea este herghelia Mangalia", ne-a declarat Mihai Tusac, primarul Mangaliei, aflat la Targul de Turism al Romaniei. Potrivit primarului, la Mangalia se va realiza un imens complex ce va atrage tursti din toata lumea. Complexul se va intinde pe o suprafata de aproximativ 200 hectare si va cuprinde un teren profesional de golf (aproximativ 50 hectare), amenajarea primului Western Park din Romania (aproximativ 50 hectare), modernizarea Hergheliei Mangalia (aproximativ 60 hectare) si un outlet (aproximativ 40 hectare). "Se doreste astfel introducerea hergheliei in circuitul turistic si cresterea atractivitatii zonei pentru toate categoriile de turisti. La targ promovam tocmai acest concept" ne-a mai spus Tusac, costumat in texan ranger. Pentru realizarea si construirea acestui complex turistic, Tusac este in negocieri cu sase societati din tara si din strainatate (Italia si Spania). Lucrarile se vor realiza in mai multe etape si se vor desfasura pe o perioada de 3 - 5 ani.

Viitoarele atractii ale Mangaliei

Un teren profesional de Golf reprezinta un punct de atractie atat pentru pasionatii de golf, cat si pentru amatorii de distractie, putand crea un flux de peste 500.000 turisti anual si va costa aproximativ 2,5 milioane de euro. Western Park este cel mai mare parc de distractii in curs de realizare din Romania. "Acest proiect indraznet ce contine un parc de distractii pentru adulti si copii, un aqua park, restaurante si zone de spectacole in stil western va aduce peste 800.000 de turisti anual. Parcul de distractii western se va construi printr-un parteneriat public-privat", ne-a explicat primarul Tusac.

Herghelia Mangalia constituie un excelent centru de agrement si atractie turistica. Complexul dispune de un hipodrom de trap si galop amenajat, iar in incinta unitatii se practica echitatia, se pot efectua plimbari de agrement (calare sau cu trasura) de-a lungul Marii Negre. Herghelia de la Mangalia este cea mai mare din sud-estul Europei si este populata numai de cai de rasa: pursange arab, semigrei si ponei. De altfel, la targ au fost aduse cateva exemplare deosebite de cai de la Herghelia Mangalia

Complexul turistic va gazdui si centrul comercial de tip outlet. Un astfel de complex comercial aduce mii de turisti atat in timpul sezonului, cat si in extrasezon. Marci de prestigiu internationale la preturi de Outlet vor transforma Sudul Litoralului in capitala shoping-ului din Romania.

Corina SCARLAT

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=23728&data=2009-03-19