Premierul Boc arata lumii ca se poate guverna si oricum, aceasta fiind varianta autohtona a principiului bunei guvernari predat acum in toate scolile de stiinte politice din lume, inclusiv la Bucuresti. Decizia primului ministru privind criteriile privind concursul pentru a popula cu ceva persoane Corpul de Control al Guvernului, dupa eliminarea rapida a 61 de persoane din 69 cate erau in schema, este absolut antologica. Ea legifereaza un sistem neo-fanariot pur si dur in care, dupa modelul impamantenit pe Dambovita, nu trebuie sa conteze nicidecum ce pregatire ai, ce specializare in domeniu ai dobandit, ci angajamentul personal de loialitate fata de Stapan.

Pentru prima oara dupa 1989, la nivelul cel mai inalt al administratiei, este luata o asemenea decizie nu numai foarte grava prin posibilele sale extensii viitoare, ci si de-a dreptul inspaimantatoare pentru ceea ce s-a promis (sau s-a facut ca se promite) tinerei generatii. Faptul ca, pentru a te prezenta la un concurs la una dintre cele mai importante si reprezentative institutii ale statului, nu ai nevoie decat de o diploma de studii superioare si de o recomandare de la precedentul angajator mi se pare o insulta teribila adresata tuturor celor care au crezut ca studiile avansate, masteratele, doctoratele, ultra-specializarile profesionale intr-un domeniu oarecare pot reprezenta un avantaj real in competitia din sectorul public din Romania.

Premierul Emil Boc transmite transant ca toate prostiile astea, bune poate oriunde altundeva in lumea civilizata, la noi n-au nici un fel de valoare. Pur si simplu, despre asta e vorba: functionarul public devine slujbasul privat pe banii publici, legat ombilical de fiinta Stapanului si de juramantul de supunere pe care i l-a facut. Ceea ce presupune, absolut evident pentru toti viitorii castigatori ai concursului, ca viata lor profesionala si cariera in domeniu vor incepe odata cu semnarea juramantului de loialitate fata de premier si se vor sfarsi odata cu iesirea acestuia din functie. Vor fi unii care vor accepta acest risc, cel de a deveni soldatii unei armate private platite din banul public. Treaba lor, riscul lor.

Dar daca acesta este criteriul agreat si legiferat de premier, acceptat prin vot de Parlamentul Romaniei, atunci sa ne fie clare si consecintele. Acum s-a stabilit un model de lucru, bazat pe lipsa totala de criterii si pe subordonarea pe baza de juramant de credinta. Daca asa ceva e bun pentru guvern, atunci de ce n-ar profita toata lumea, in toate structurile administratiei noastre ultra-politizate, de o asemenea pleasca, mai mare chiar decat ceva evocata de junele ministru al Culturii si Cultelor romane atunci cand se inchina la umbra lui Traian Basescu?

Ministere, agentii, prefecturi...ce spatiu enorm de jocuri teribile deschide premierul nostru, oferind partidelor un precedent la care nici macar nu visau: rasplatirea directa pe banii contribuabililor a intregii clientele politice, de acum si de-a pururi, in vecii vecilor. Daca numai de-o diploma de studii superioare e nevoie, atunci de ce-avem atatea facultati publice si mai ales private, multe dintre ele adevarate fabrici de eliberat atestari pe baza de chitanta? Iar de recomandari nu duce nimeni lipsa, mai ales cand recomandarea vine de la cine trebuie, pe linie de partid, pentru un om de incredere de la alt om de incredere.

Restul, povestea cu diplomele, cu specializarile in strainatate, sunt nu numai apa de ploaie, dar devin chiar cu totul neproductive si chiar suspecte in raport cu criteriile Boc de performanta. De ce-ar veni desteptii cu valiza lor de diplome sa-i umileasca pe cei care, asemeni soferului premierului, au pornit de jos si au demonstrat impecabil stiinta lor de a conduce, neluand nici macar o amenda de depasirea vitezei? Sa o puna cumva in situatie de inferioritate profesionala chiar pe nepoata celebrului sau unchi? Si ce-ar vrea ei sa arate? Ca sunt mai destepti si mai priceputi? Ca o diploma de la Harvard, Oxford sau scoala Europeana de la Bruges te fac cumva mai competent decat una neaosa, eventual chiar sponsor pentru partid?

Atunci de ce mai condamnam comunismul cu principiul sau de baza ca un bun activist este oricand preferabil intelectualului suspect?

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=250432&data=2009-03-12