< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - marti, 3 martie 2009

Stiri pe scurt

Fermierii mai au o luna

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a prelungit cu o luna, respectiv pana la 27 martie, sesiunea de primire a cererilor de finantare pentru proiectele de investitii ale tinerilor fermieri din cadrul Programului de Dezvoltare Rurala, se arata intr-un comunicat al APDRP. Masura de instalare a tinerilor fermieri este finantata cu o suma totala de 84,3 milioane euro, iar fiecare beneficiar primeste o suma maxima nerambursabila de 25.000 de euro pe exploatatie. (L.M.)

Cercetatorii in strada

Federatia Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare-Proiectare din Romania organizeaza, in perioada 3-6 martie, pichete in fata Presedintiei si a Guvernului pentru a protesta fata de bugetul alocat in acest an cercetarii. Pichetele vor avea loc intre orele 8.30 si 12.00. Cercetatorii solicita adaptarea legislatiei romanesti din domeniu la cea europeana si respectarea angajamentelor Romaniei asumate prin Tratatul de la Lisabona. (M.S.)

Constructii la Romexpo

Numarul expozantilor la targurile Construct Expo Antreprenor si Romtherm, organizate la Romexpo, este cu 15% mai redus in acest an, iar suprafata alocata a scazut cu 25%, pe fondul crizei financiare, a declarat, ieri, directorul comercial al complexului expozitional, Catalin Trifu. La editia din acest an vor partipa 350 de expozanti din 19 state. Cele doua evenimente se vor desfasura in perioada 3-7 martie. (L.M.)

Medicamente confidentiale

Medicamentele pentru HIV/SIDA vor fi distribuite din nou doar prin farmaciile cu circuit inchis din cadrul spitalelor care deruleaza aceste programe, achizitionarea lor fiind realizata prin licitatie organizata la nivel national, si nu al centrelor, potrivit unui proiect de H.G. Din iulie 2008, aceste medicamente au fost distribuite prin farmaciile cu circuit deschis, desi organizatiile pacientilor cu astfel de maladii au acuzat ministerul Sanatatii ca prin acest act incalca dreptul la confidentialitate. (C.P.)

Targ de Martisor

Pana pe 8 martie, la Muzeul National de Geologie, bucurestenii sunt asteptati la Targul de Martisor. Cu aceasta ocazie se pot alege cadouri dintr-o gama larga de obiecte, de la flori de mina si elemente de decoratiuni interioare: piramide, sfere, obeliscuri, pasari de piatra, pana la obiectele de podoaba atat de indragite de doamne: coliere si cercei, inele si bratari, pandantive si brose din cristale naturale si slefuite etc. Targul este deschis zilnic, in perioada 27 februarie - 8 martie, in intervalul orar 10.00-18.00. Pretul de acces este de 7 lei/adult si 4 lei/redus. (C.S.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=249999&data=2009-03-03