< Imprimare >      ZIUA - SPORT - vineri, 27 februarie 2009

Stiri pe scurt

In memoria lui Cozma

Curtea Scolii Generale "Grigore Ghica Voievod" din Capitala a fost neincapatoare, ieri, la mitingul "Marian Cozma, impreuna spunem NU violentei", organizat de FRH in colaborare cu Primaria Sectorului 2. In prezenta a 2500 de persoane, mare parte elevi de la scolile din zona, Nicolae Nedef, Cristian Topescu, Cristian Gatu si Petre Cozma, au transmis un mesaj de anti-violenta in sport si nu numai. Dupa miting, a avut loc o slujba de sfintire a salii de sport care va purta numele lui Marian Cozma, iar juniorii de la Dinamo si CSM Bucuresti au jucat intr-un demonstrativ, purtand tricouri cu numarul 8 pe spate, in memoria celui care a fost ucis miseleste in Ungaria. La eveniment au mai participat secretarul de stat Octavian Bellu, consilierul prezidential Mariana Bitang, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, comandantul CS Dinamo, Marcel Popescu, si primarul Sectorului 2, Neculai Ontanu. (T.R.)

Ghionea dorit la Galata

Noul antrenor al lui Galatasaray, Bulent Korkmaz, il vrea din vara la gruparea din Istanbul pe fotbalistul stelist Sorin Ghionea, informeaza cotidianul Sabah. Potrivit sursei citate, Korkmaz, care a preluat luni postul de antrenor principal, i-a cerut presedintelui clubului, Adnan Polat, sa transfere in vara patru jucatori: Djibril Cisse, Sorin Ghionea, John Paintsil si Yohann Pele. Sabah mentioneaza ca tehnicianul il vrea pe Ghionea in locul lui Tobias Linderoth, care va pleca de la Galatasaray la sfarsitul acestui sezon. "Se pare ca fotbalistul roman de 29 de ani ar fi dispus sa vina la Galatasaray pentru o suma satisfacatoare', scrie jurnalul turc. (B.G.)

"Valiza" tot la Cluj

Dosarul in care Gigi Becali este acuzat ca ar fi oferit 1,7 milioane de euro jucatorilor de la "U" pentru a castiga meciul cu CFR ramane la Curtea de Apel Cluj, dupa ce instanta suprema a respins cererea de stramutare a procesului, in care bossul din Ghencea arata ca motivul principal al solicitarii il reprezinta "animozitatile" cu Arpad Paszkany si ca actul de justitie in aceasta cauza ar putea fi afectat. Totusi, Gigi Becali ar putea beneficia de faptul ca Guvernul a ratificat miercuri propunerile de modificari ale Codului Penal, printre acestea si articolele de lege referitoare la statutul de functionar. Astfel, fotbalistii nu mai au acest statut, deci fapta nu mai poate fi incadrata la coruptie.

"Transferurile" amanate

Tribunalul Bucuresti a amanat ieri, din motive procedurale, pentru 26 martie, dezbaterile in dosarul privind transferurile de fotbalisti in strainatate. La inceputul lui octombrie 2008, procurorii DNA au trimis in judecata opt persoane in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile a 12 fotbalisti in strainatate (perioada 1999-2005), sustinand ca, prin faptele lor, George Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gica Popescu, Gigi Netoiu si Cristian Borcea, ar fi provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste zece milioane de dolari in dauna a patru cluburi: Dinamo, Rapid, Gloria Bistrita si Otelul.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=249827&data=2009-02-27