< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - luni, 23 februarie 2009

Banca Mondiala: Nu putem incheia un acord cu Romania fara aprobarea FMI

Romania nu poate primi un imprumut din partea Bancii Mondiale (BM), pentru finantarea dezechilibrelor balantei de plati si a bugetului, fara o certificare din partea Fondului Monetar International (FMI) ca situatia macroeconomica a tarii este stabila si bine gestionata, sustin reprezentantii BM. Conform mandatului sau, ''Banca nu poate finanta Romania pentru suport bugetar daca nu avem unul din urmatoarele doua lucruri: o scrisoare de confort de la FMI catre conducerea BM ca situatia macroeconomica este in linie cu un management bun macroeconomic si fiscal sau un program cu FMI", a declarat, intr-un interviu acordat exclusiv pentru Ziarul Financiar, Orsalia Kalantzopoulos, directorul departamentului Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si tarile baltice, regiunea Europei si Asiei Centrale.

Ea a adaugat ca BM nu poate sa acopere toate nevoile de finantare la nivel global, motiv pentru care statele ar trebui sa apeleze si la sprijinul Comisiei Europene.

Oficialul BM a explicat ca nu poate sa spuna cu certitudine ce se va intampla si pentru ce alternativa va opta Romania. "Sunt niste decizii care trebuie luate. Este nevoie sa fie realizate unele analize. Romania este vulnerabila din cauza turbulentelor internationale pentru ca este o economie deschisa, integrata in economia europeana si globala si dependenta de fluxurile de finantare internationale'', a precizat reprezentanta BM, notand insa ca nu crede ca Romania este una dintre cele mai vulnerabile tari.

A.E.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=21670&data=2009-02-23