< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - vineri, 30 ianuarie 2009

Premierul turc a fost primit ca un erou la Istambul dupa ce a parasit o dezbatere privind razboiul din Fasia Gaza

Dupa ce a parasit furios o dezbatere privind situatia din Gaza desfasurata la Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul turc, Tayyip Erdogan, a fost primit ca un erou la Istambul, informeaza BBC.

Erdogan a reactionat in momentul in care i s-a refuzat sansa de a-i raspunde presedintelui israelian Shimon Peres, care a aparat actiunile desfasurate de tara sa in Fasia Gaza intr-un discurs rostit cu inflacarare. Premierul turc a spus ca presedintele israelian a vorbit tare pentru a-si masca "vinovatia". El a amintit ca in timpul ofensivei au murit multi oameni si a subliniat ca i se pare trist ca cineva poate sa-l aplaude pe Shimon Peres pentru ca a aparat actiunile Israelului.

Tayyip Erdogan l-a acuzat apoi pe moderator ca nu ii permite sa vorbeasca si a declarat ca nu crede ca se va mai intoarce la Davos.

Mii de oameni s-au strans in fata aeroportului din Istambul cu steaguri palestiniene si turcesti. Premierul a explicat multimii ca tonul presedintelui israelian a fost inacceptabil si ca a actionat pentru a apara onoarea Turciei. "Eu stiu doar ca trebuie sa apar onoarea Tuciei si a poporului turc", a spus Erdogan. "Nu sunt seful unui trib. Sunt Premierul Turciei si trebuie sa fac ceea ce trebuie sa fac ", a continuat el.

Ulterior, Premierul a declarat ca a parasit dezbaterea pentru ca a primit mai putin timp pentru discurs decat presedintele israelian. El a subliniat ca il respecta pe Shimon Peres, dar ca "ceea ce spune acesta nu este adevarat".

S.G.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=20270&data=2009-01-30