< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - sambata, 10 ianuarie 2009

Diagnosticat cu cancer pancreatic in faza terminala, Patrick Swayze a fost spitalizat de urgenta

Actorul Patrick Swayze, 56 de ani, a fost spitalizat de urgenta la numai cateva zile dupa ce anunta, intr-o emisiune TV, ca spera sa mai traiasca inca doi ani, anunta sambata "The Sun". Starul din "Ghost" si "Dirty Dancing" a facut pneumonie din cauza ca sistemul sau imunitar este slabit in urma chimioterapiei.

Swayze ar fi trebuit sa participle la promovarea celui mai recent sau rol, cel din serialul TV "The Best" ("Cel mai bun"), dar a insistat ca evenimentele organizate pentru mass-media sa continue fara el.

Diagnosticat cu cancer pancreatic in faza terminala, actorul a fost internat intr-un spital din Los Angeles.

Presedintele canalului de televiziune ce distribuie serialul, A&E, Robert deBitetto, a anuntat ca "Patrick m-a rugat sa va spun ca-i pare rau ca nu poate participa la conferintele de presa, dar spera sa o poate face in curand. Chimioterapia iti poate distruge sistemul imunitar, iar pneumonia este rezultatul tratamentului".

In urma cu doar doua zile, intr-o emisiune TV, Swayze declara ca spera sa mai invinga boala inca doi ani. "Cinci ani cred ca e prea optimist. Dar, doi ani e in concordanta cu statisticile din domeniu. Inca mai cred in miracole. Si ma rog".

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=18994&data=2009-01-10