< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MASS-MEDIA - marti, 6 ianuarie 2009

Dan Diaconescu, amendat de CNA pentru ca era sa fie indesat intr-un tomberon - VIDEO

Dupa ce era sa fie bagat intr-un tomberon de uriasul basarabean, Tolea Ciumac, invitat permanent al postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu s-a ales si cu o amenda de la Consiliul National al Audiovizualului (CNA). Membrii CNA au decis, marti, sa amendeze postul OTV pentru instigare la violenta in emisiunea "Dan Diaconescu in Direct", din noaptea de duminica spre luni, cand realizatorul TV a fost pe punctul de a fi aruncat de catre fostul luptator de K1, Tolea Ciumac, intr-un tomberon adus in studioul televiziunii, anunta ziare.com. Potrivit CNA, realizatorului TV ii revenea obligatia sa nu permita invitatilor sa foloseasca un limbaj injurios sau sa instige la violenta impotriva altor persoane.

In timpul emisiunii, Tolea Ciumac a incercat, in direct, sa-l indese pe Dan Diaconescu intr-un tomberon. Suparat pe reporterii OTV care-l deranjeaza zi si noapte atat in cazul Elodia, cat si in cazul Diana, Tolea i-a pregatit lui Dan Diaconescu o "surpriza". L-a luat pe sus pe ziarist si a incercat sa-l arunce in tomberon. Diaconescu, insa, nu s-a lasat si a scapat de invitatul furios doar cand si-a rugat colegii din redactie sa cheme politia.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=19171&data=2009-01-06