< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - joi, 4 decembrie 2008

Taxa auto se intoarce

Guvernul intentioneaza sa suprataxeze din nou masinile second-hand * Premierul Tariceanu crede ca asa va ajuta industria auto autohtona sa nu piarda locuri de munca

Taxa de poluare auto are toate sansele sa creasca substantial pentru masinile vechi, ca masura de stopare a importurilor de autovehicule second-hand, considerate responsabile de afectarea locurilor de munca din industria auto romaneasca. Decizia pe care Guvernul Tariceanu vrea sa o ia in ultimele zile de mandat are ca revers cresterea veniturilor bugetare, atat de dorite de toata lumea.

Taxa de poluare auto pentru vehiculele non-euro, Euro 1, Euro 2 si Euro 3 va creste "exponential" in raport cu vechimea masinii si va ajunge la un nivel care, in cazul autovehiculelor cu o vechime mai mare de opt ani si vandute la un pret in jurul a 1.000 euro, va depasi valoarea de achizitie, informeaza Mediafax. Majorarea taxei de poluare pentru vehiculele second-hand va fi posibila prin modificarea actualei formule de calcul, au declarat surse din Guvern.

"Principala varianta analizata este ca taxa sa creasca exponential pentru toate vehiculele second-hand de import care nu au dotari minime tip Euro 4, la un nivel diferentiat in functie de vechime. Se va ajunge astfel la situatia in care, pentru masini cu o vechime de peste opt ani si cu un pret de comercializare de aproximativ 1.000 euro, taxa de inmatriculare sa depaseasca valoarea de achizitie", au afirmat sursele citate.

Masura va fi acompaniata de un nou nivel de subventie in Programul Rabla, unde prima de casare va creste de la 3.000 de lei la echivalentul a 1000 de euro, aproximativ 4000 de lei la achizitia fiecarei masini noi cumparate in locul unei vechi, casate.

Masura impotriva somajului

Intentia de majorare a taxei auto a fost anuntata de premierul Calin Popescu Tariceanu, ieri, la centrul tehnic Renault de la Titu. "Maine (n.r. - azi) s-ar putea sa luam in discutie la nivelul sedintei de Guvern chiar majorarea taxei existente pentru vehiculele de ocazie", a spus Tariceanu, precizand ca pentru cresterea acestei taxe nu este necesar ca Executivul sa transmita Comisiei Europene o noua informare.

"In prima parte a anului am spus nu o data ca importul nestingherit de masini de ocazie va duce la disparitia sau la periclitarea locurilor de munca in industria romaneasca si iata ca Dacia, astazi, este cu productia oprita si vor trebui sa ia masuri severe, as spune, pentru a adapta ciclul si ritmul de fabricatie la modul in care evolueaza piata. S-ar putea si anul acesta sa trebuiasca sa mai luam niste masuri de stimularea vanzarilor, pentru ca interesul e sa pastram locurile de munca si sa crestem economia", a spus Tariceanu.

Povestea taxei

Epopeea taxei auto a inceput in 2007, cand s-a introdus taxa de prima inmatriculare ca masura de protectie a mediului in fata valului de masini vechi din restul Europei. Pentru ca taxa a fost introdusa prin Codul fiscal, a suscitat vii discutii, inclusiv la nivelul UE.

Taxa auto a fost modificata la 1 iulie 2008, noua formula prevazand un cuantum mai mare pentru masinile noi, insa o valoare semnificativ mai mica pentru autovehiculele vechi. Dupa modificarea taxei auto, vanzarile de masini noi au inceput sa scada, iar cele second-hand de import sa creasca. Pe fondul cresterii numarului de masini second-hand importate, Guvernul a decis, in urma cu aproximativ trei saptamani, sistarea taxei de poluare pana la sfarsitul lui 2009 pentru masinile Euro 4; actul normativ este suspendat pana la primirea unui raspuns din partea UE.

Luminita MOROIANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=246355&data=2008-12-04