< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - joi, 4 decembrie 2008

Desi aveau 11 masini si 2 milioane de euro in cont, patru romi traiau intr-o tabara de la marginea Romei

Politia italiana a descoperit ca patru romi care locuiau gratis in tabara Casilino 900, de langa Roma, erau fericitii posesori ai unor conturi bancare de milioane de euro, aveau doua imobile in valoare totala de inca un milion, in localitatile Rovigo si Nettuno, si puteau conduce oricand una dintre cele 11 masini de lux pe care le detineau, informeaza "Quotidino.net", citat de NewsIn.

Desi nu aveau nici un venit declarat, cei patru romi se duceau aproape zilnic la banca sa depuna cateva mii de euro. Functiunarii bancari au fost cu atat mai surprinsi, cu cat banii erau transportati in saci de gunoi.

Carabinierii au executat miercuri un raid scurt in tabara de romi de langa Roma si au confiscat masinile si banii, informeaza cotidianul "Il Tempo".

Surprinse de productivitatea cetatenilor de etnie roma, autoritatile italiene cred ca ei fac parte dintr-o retea de spalare a banilor, desi pana in prezent nu au reusit sa explice cu exactitate originea fondurilor.

O alta problema pe care autoritatile italiene trebuie sa o rezolve este cea a copiilor trimisi la cersit in orasele italiene. In aceasta privinta guvernul si opozitia sunt de acord ca parintii care isi exploateaza copiii trebuiesc decazuti din drepturile parintesti. "Sa fie decazuti din drepturile parintesti cei care isi trimit fiii minori la cersit. Acei romi sunt copii care au aceleasi drepturi ca si copii nostri", a subliniat Francesco Ruttelli, membru de stanga PD (opozitie).

Miercuri dupa-amiaza, ministrul de interne, Roberto Maroni, i-a convocat pe prefectii de Roma, Milano si Napoli (comisari extraordinari pentru situatia romilor), pe presedintele UNICEF Italia si pe reprezentanti ai ministerelor Muncii, Sanatatii si Politicilor Sociale si Educatiei, Universitatilor si Cercetarii. Reuniunea a fost organizata pentru a se discuta "politicile, actiunile si strategiile care sa le garanteze copiilor identificati in taberele de romi un proces de scolarizare si socializare care le-a fost negat anterior". Dupa discutiile de miercuri, cei prezenti au decis ca trebuie infiintat un grup de lucru interministerial care sa elaboreze, intr-o luna, un plan de interventie pe baza informatiilor obtinute la recensamantul desfasurat in cursul verii in taberele de nomazi. Autoritatile au decis, de asemenea, sa inchida complet taberele ilegale si sa construiasca in locul lor complexe dotate cu utilitatile necesare unei vieti decente. In paralel, se va desfasura un program de ajutor social menit sa-i ajute pe romi sa-si gaseasca un loc de munca.

In ceea ce priveste folosirea armatei pentru a reduce infractionalitatea de pe strazile Italiei, guvernul a explicat ca va prelungi prezenta armatei in orase cu inca 6 luni.

"Guvernul este multumit de aceasta initiativa, care a permis identificarea a 35.000 de persoane in perioada 4 octombrie - 30 noiembrie, arestarea a 81dintre ele, controlarea a 19.200 de vehicule si sechestarea de arme, stupefiante si droguri. (...) A crescut (numarul -n.red.) actiunilor pentru stoparea microinfractionalitatii (...). Este exact rezultatul pe care voiam sa il obtinem", a subliniat ministrul de interne.

S.G.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=17390&data=2008-12-04