< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - vineri, 21 noiembrie 2008

O noua gaselnita a Patriarhiei Ruse: Patrulele ortodoxe - "grupuri militar-patriotice cu o buna pregatire sportiva"

Biserica Ortodoxa Rusa intentioneaza sa contribuie la instaurarea ordinii pe strazile oraselor ruse. In curand, realizarea acestei misiuni dificile va fi incredintata "patrulelor ortodoxe", informeaza presa de la Moscova.

"In Rusia exista destule grupuri care inrobesc practic viata strazii, a cartierului, oraselului sau satului. Consider ca patrulele ortodoxe ar putea face ordine", a declarat protoiereul Vsevolod Ciaplin, responsabil de "relatiile externe" ale B.O. Rusa. Dupa cum afirma Ciaplin, "in prezent, pe langa multe comunitati bisericesti exista grupuri militar-patriotice cu o buna pregatire sportiva". "Aceste grupuri ar putea fi mai active din punct de vedere civic", a propus protoiereul rus, intr-un interviu acordat cotidianului Utro, citat de Agerpres.

Se planuieste ca "patrulele ortodoxe" sa aiba aceleasi drepturi ca si "patrulele populare", care exista deja in Rusia. De exemplu, un membru al unor astfel de patrule are dreptul sa ceara respectarea ordinii publice, sa ajute politia la verificarea documentelor, sa retina obiectele cu care au fost comise infractiunile.

Ministerul de Interne al Rusiei s-a declarat interesat intr-o cooperare cu "patrulele ortodoxe". Potrivit reprezentantului MAI rus, Valeri Gribakin, "conducerea Ministerului va analiza orice propunere privind participarea B.O. Rusa la actiuni de aparare a ordinii publice".

Initiativa este sprijinita si de miscarea pro-Kremlin "Nashi", precum si de organizatiile nationaliste. Presedintele miscarii impotriva imigratiei ilegale, Aleksandr Belov, a declarat pentru Utro ca "nu ar fi rau daca cetatenii s-ar ocupa in mod independent de apararea ordinii publice". Totusi, Belov nu este convins ca initiativa privind infiintarea de "patrule ortodoxe" va fi sprijinita de conducerea suprema a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Intre timp, dupa cum informeaza cotidianul Kommersant, astfel de patrule au si inceput sa fie infiintate. Potrivit sefului departamentului moscovit al Uniunii cetatenilor ortodocsi, Kirill Frolov, "de la 1 decembrie asemenea patrule isi vor incepe misiunea pe strazi". "Membrii patrulelor vor propavadui spiritul civic pasnic si vor incerca sa stopeze manifestarile extremiste", a precizat Frolov.

Organizatiile pentru apararea drepturilor omului se opun

Totusi, organizatiile pentru apararea drepturilor omului din Rusia se pronunta in mod categoric impotriva "patrulelor ortodoxe". "A crea astfel de patrule inseamna sa recunosti ca organismele de aparare a ordinii publice nu pot sa monitorizeze ordinea publica", a declarat liderul miscarii "Pentru drepturile omului", Lev Ponomarev.

De asemenea, in opinia sefului serviciului informational-analitic al miscarii, Evgheni Ihlov, aceasta initiativa ar fi "periculoasa", dat fiind caracterul confesional pronuntat al patrulelor. "Statul nostru nu este unul religios si este separat de religie. Crearea unor asemenea patrule, in care sa fie invitati doar ortodocsi, ar insemna ca Patriarhia Moscovei sa obtina un statut privilegiat, ceea ce ar contrazice caracterul laic al statului", considera Ihlov.

In afara de aceasta, Ihlov a atentionat ca in urma crearii de patrule ortodoxe, in regiunile musulmane ale Federatiei Ruse ar putea fi create "patrule islamice", motivandu-se acest lucru prin necesitatea de a lupta cu wahhabitii.

Seful comitetului "Sprijinul civic", Svetlana Gannuskina, propune in mod ironic - "daca tot s-a ajuns la asta" - ca "spiritul pacifist sa le fie inoculat oamenilor cu ajutorul patrulelor buddiste". "Buddistii sunt mai pasnici si foarte simpatici", a declarat aparatoarea rusa a drepturilor omului.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=16496&data=2008-11-21