< Imprimare >      ZIUA ONLINE - PETRILA, MINA MORTII - sambata, 15 noiembrie 2008

La aceasta ora, ministrii Economiei si Muncii sustin o conferitnta de presa, la Petrosani

Vosganian: Am decis suspendarea conducerii Exploatarii Miniere Petrila

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca s-a decis demiterea conducerii exploatarii miniere Petrila pentru ca, in perioada desfasurarii anchetei, compania sa fie condusa de persoane neimplicate in evenimentele de sambata. Corpul de control al Ministerului Economiei si Finantelor va verifica cum au fost cheltuite cele 338 de milioane de lei acordate ca subventii Companiei Nationale a Huilei. "Am solicitat corpului de control al Ministerului Economiei si Finantelor sa cerceteze felul in care au fost cheltuite aceste fonduri si eficienta cheltuirii banilor (...) In fiecare an, Corpul de control efectueaza astfel de controale la CNH", a spus Vosganian, la Petrosani, in cadrul unei conferinte de presa.

Pe de alta parte, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat ca, in prima sedinta de Guvern, vor fi aprobate, in regim de urgenta, ajutoarele care vor fi acordate ranitilor si familiilor minerilor decedati. Astfel, se vor acorda ajutoare din partea Companiei Nationale a Huilei, a Consiliului Judetean si a Guvernului in valoare totala de15 mii de lei persoanelor spitalizate la Petrosani, 30 de mii de lei celor spitalizate la Bucuresti si 83 de mii de lei pentru familiile celor decedati. In plus, cei 13 copii ai minerilor care si-au pierdut viata in explozia de sambata de la Petrila vor beneficia de burse speciale, pe toata durata scolarizarii, iar un membru din familia fiecaru miner decedat va putea fi angajat in Compania Nationala a Huilei. Si Consiliul Local din Petrila a decis acordarea de ajutoare familiilor minerilor.

Concentratiile de gaze din mina Petrila, la nivelul standard

Petru Dragoescu, director Serviciului de Securitate si Sanatate in Munca din cadrul Companiei Nationale a Huilei, a declarat ca minerii au coborat in subteran cu aprobarea conducerii companiei si ca, in momentul producerii exploziei, concentratia de gaz metan era in limite normale.

Si ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat ca nu s-au mai inregistrat alte replici ale exploziilor in mina Petrila, iar concentratiile de gaze din subteran sunt la "nivelurile standard", potrivit specialistilor care au coborat duminica noaptea in subteran.

"Incepand cu ora 2.30, nu au mai fost replici ale exploziilor care au avut loc. In legatura cu gazele din mina, conducerea CNH ne-a asigurat ca ele se afla la niveluri care se aflau in standarde. Azi noapte (n.r. sambata) a avut loc o prima intalnire in care s-a decis demararea unui program de monitorizare si s-a luat decizia de a se proceda la primele controale in subteran incepand cu orele 2.30 ale diminetii", a spus Vosganian.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=16128&data=2008-11-15