Stiam o buna parte din articolele sale din "Dilema veche" si "Observator", dar numai acum, adunate intr-un volum, mi-am dat seama ca dau masura asupra unei viziuni coerente, indiferent de subiectele abordate. Iar aceasta viziune este construita mereu din ceea ce-as numi "perspectiva bunului simt", nu ca paradox, precum la Al. Paleologu, ci pur si simplu ca abordare fireasca, sine ira et studio, a diverselor aspecte din nesfarsita noastra tranzitie, aspecte care-i incita autorului apetitul de comentator. Asta nu inseamna ca textele lui Liviu Ornea sunt lipsite de ironie ori sarcasm. Ba cred ca tocmai aceste "ingrediente" le fac atat de savuroase, precum in - daca mi se permite acest oximoron - blandul pamflet ce-l are drept tinta pe profesorul Ion Coja.

Cartea e structurata tematic, in functie de "varietatile" existentei noastre cotidiene (imaginea de ieri si de azi a Bucurestiului, disfunctionalitatile sistemului universitar autohton, meditatii despre evreitate, "amintiri din copilarie si adolescenta", distrugerea litoralului romanesc etc.), insa, oricat ar parea de aride sau delicate, subiectele respective sunt tratate de Liviu Ornea cu un firesc dezarmant, in asa fel incat, la sfarsitul fiecarui articol, iti vine sa spui: "Da, dom'le, are dreptate, asa e!", desi, in buna traditie matematica, autorul se fereste sa dea solutii radicale problemelor, multumindu-se mai degraba sa le formuleze in termeni corecti si - iarasi literar vorbind - foarte expresivi. Emotionante sunt apoi paginile evocatoare despre tatal sau, marele istoric literar Zigu Ornea, ale carui carti despre semanatorism, poporanism, Dobrogeanu-Gherea ori Maiorescu le-am pritocit cu totii, elevi si studenti fiind, cu creionul in mana. Si o sa-mi permit sa citez un pasaj despre atat de disparuta pasiune a editorilor de altadata, pasiune ce intra inclusiv in intimitatea familiei lor: "Vorbea (Z. Ornea n.m.) despre Maiorescu, despre Gherea sau despre Stere ca despre prietenul sau de peste drum; deodata, in timp ce stateam de vorba, ne anunta, preocupat, ca Maiorescu divortase. O dadea apoi pe gluma, se distanta, dar simteam ca evenimentul, grav, il marcase. Si ce ridicol parea oricui nu ii impartaseam patima".

Ehei, tare as vrea si eu sa vad peste ani si ani un istoric literar interesat de - mutatis-mutandis - divortul meu...

Pe scurt - o carte pe care n-o lasi din mana.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=244566&data=2008-10-27