< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - vineri, 24 octombrie 2008

Elena Udrea: Nu m-am obisnuit cu trecerea de la leul vechi la cel nou

Liderul PD-L, Elena Udrea, sustine ca a facut o eroare in declaratia de avere completata in vederea depunerii candidaturii sale pentru Camera Deputatilor, pentru ca "nu este inca obisnuita cu leul nou".

"Am declarat ca veniturile incasate de sotul meu din dividende sunt de 2.000.000.000 RON in loc de 2.000.000 RON", a explicat Elena Udrea pe blogul personal, conform RealitateaTV. In ceea ce priveste o serie de imobile ce apareau in declaratia de avere din 2005 si nu mai apar in cea mai recenta declaratie, acestea au fost vandute sau apartin unor societati comerciale ale sotului Elenei Udrea, a adaugat liderul PD-L.

Dupa ce candidatii la alegerile parlamentare din noiembrie au facut publice declaratiile lor de avere, presa a scris ca Elena Udrea isi face campanie electorala cu banii de pe dividendele sotului sau. Mai mult, se sublinia ca averea ei a scazut din 2005 pana acum si ca Udrea a facut in acesti ani mai multe tranzactii imobiliare. Elena Udrea va candida in noiembrie pentru un fotoliu de deputat din partea PD-L, intr-un colegiu din sectorul 6 al Bucurestilor.

A.E.G.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=14895&data=2008-10-24