Viitorul presedinte al Statelor Unite, fie ca va fi vorba de republicanul John McCain sau de democratul Barack Obama, va trebui sa faca o alegere intre proiectele de gazoduct Nabucco si South Stream, scrie The Economist, in editia electronica, citata de NewsIn. Practic, fie Europa va obtine gaz natural din Iran, fie Rusia va asigura in continuare necesarul continentului, explica publicatia britanica. Amenintarea reprezentata de Kremlin la adresa securitatii europene este o chestiune de durata si plictisitoare. In cel mai rau caz, Europa va sfarsi prin a depinde mai mult de conductele ruse decat este recomandat din punct de vedere politic. Dar viata va merge mai departe.
Sperantele energetice europene se bazeaza pe construirea unei conducte independente, Nabucco, ce va aduce gaz din Asia Centrala si din regiunea Marii Caspice, prin Turcia, pana in Balcani si in Europa Centrala. Proiectul, mult discutat, dar inca nematerializat, are la baza succesul altor doua conducte deja existente, care traverseaza Georgia si care au contribuit la distrugerea monopolului rus asupra rutelor de export Est-Vest.
Rusia depune eforturi semnificative sa blocheze proiectul, arata The Economist. Moscova reinvie ideea unui cartel international al gazului cu Iranul si Qatarul si incearca sa submineze Nabucco printr-un proiect rival, South Stream, extrem de costisitor, estimat la 12,8 miliarde de dolari. Sustinut de gigantul rus Gazprom si de compania italiana ENI, South Stream include deja de Austria, Bulgaria si Serbia. Proiectul a fost amanat, insa, in prezent, cu doi ani, data estimata a finalizarii fiind 2015.
Dar discutiile politice din jurul acestui subiect sunt in continuare intense. Saptamana aceasta Kremlinul a reusit sa determine Romania - pana acum o sustinatoare ferma a Nabucco - sa inceapa negocierile pentru a participa la South Stream, noteaza The Economist.
Vladimir Socor, analist la Jamestown Foundation, considera ca aceasta situatie genereaza exact tipul de competitie care place Kremlinului, in care tarile europene se lupta intre ele pentru a obtine cel mai bun acord cu Rusia. Tactica a dat rezultate anterior in Europa Centrala, unde Austria si Ungaria au concurat pentru a deveni partenerul energetic favorit al Rusiei in regiune. Acum, Kremlinul a implicat si Slovenia pentru a creste si mai mult miza.
Aceasta strategie functioneaza numai pentru ca Uniunea Europeana "doarme in papuci", comenteaza The Economist. In mod bizar, liderii europeni sustin public ca cele doua gazoducte nu sunt concurente. Ei au incredintat sarcina de a promova Nabucco unui fost politician olandez, care nu prea a mai vizitat in ultimul timp cele mai importante tari implicate in proiect, pe unele chiar deloc. (Este vorba despre Jozias van Aartsen, fost ministru olandez de externe, care, desi a fost ales primar al capitalei olandeze Haga, la inceputul acestui an, a continuat sa reprezinte proiectul energetic al Uniunii - n.r.)
Principalul motiv pentru lipsa de interes pentru Nabucco din partea sectorului privat este lipsa gazului. Cele mai importante rezerve se afla in Turkmenistan, dar Rusia le vrea si pe acelea. Obtinerea acestului gaz pentru Nabucco ar presupune un efort diplomatic enorm din parte UE si din partea Statelor Unite. In plus, ar necesita construirea unei conducte transcaspice. Tehnic, acest lucru nu este dificil, spre deosebire de construirea South Stream, care trebuie sa traverseze fundul stancos, adanc si toxic al Marii Negre. Dar proiectul conductei intampina obstacole de ordin legal si atat Rusia, cat si Iranul s-ar putea opune. Analista Zeyno Baran de la Institutul Hudson spune ca "sansele celor doua conducte sunt invers proportionale".
Aceasta este dilema Americii, arata The Economist. O imprietenire cu Iranul ar crea mari probleme Rusiei. O conducta iraniana in jurul Caspicii va permite gazului turkmen si celui iranian sa ajunga in Turcia si apoi in Europa. Dar aceiasi politicieni, oficiali si analisti care sunt cei mai inversunati impotriva monopolului rus asupra energiei tind sa fie sceptici si fata de lansarea negocierilor cu iranienii (sau macar sa inchida ochii la faptul ca ar curge gaz iranian printr-o conducta sprijinita de America).
Daca Iranul ar afirma clar ca nu intentioneaza sa distruga Israelul si sa promoveze terorismul, in locul declaratiilor beligerante din prezent, ar putea avea mult de castigat. "Marea ocazie" nu a aratat niciodata mai tentanta - sau mai urgenta - decat acum, conchide The Economist.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=14894&data=2008-10-24