< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - marti, 21 octombrie 2008

Tariceanu critica compania Bechtel pentru lucrarile la Autostrada Transilvania

Premierul Calin Popescu -Tariceanu a criticat, marti, la Szeged, modul in care firma Bechtel intelege sa-si indeplineasca angajamentele privind constructia autostrazii Brasov-Oradea - Bors si spune ca aceasta nu va mai primi bani in plus daca nu face lucrari de calitate.

''Firma Bechtel trebuie sa inteleaga ca pentru orice ban primit trebuie sa predea in final o portiune de autostrada, iar aceasta trebuie sa fie reprezentata nu doar de cantitati, dar si de calitate, dovedita de receptia ei facuta de consultantul de specialitate care este angajat de firma romana. Fara o certificare din parte lor ca lucrarile au fost executate conform proiectului si de calitate, nu vor primi bani in plus. Astea sunt regulile peste tot si nu facem derogare speciala pentru firma Bechtel, chiar daca este americana'', a spus Tariceanu, relateaza Agerpres.

Acesta a precizat ca firma constructoare a primit anul acesta sume mari in avans ''pentru care trebuie sa presteze''.

''Nu este o problema de finantare, am finantat destul, ei nu sunt capabili sa-si respecte angajamentele pe care si le-au luat si ma deranjeaza ca la ultima vizita la lucrari am stabilit niste obiective clare pe care vad ca intarzie sa si le indeplineasca'', a mai aratat acesta.

Totodata, Tariceanu a precizat ca in Romania a inceput tarziu sa se construiasca autostrazi, iar timp de zece ani nu s-a facut niciun kilometru de drum.

''In Romania s-a inceput tarziu sa se construiasca autostrazi. Acesta este lucrul pe care vreau sa-l afirm cu tarie. S-au pierdut peste zece ani, timp in care nu s-a construit niciun kilometru de autostrada'', a precizat el.

Premierul a mai spus ca, in ceea ce priveste autostrazile, Guvernul are doua proiecte majore, exemplificand coridorul IV paneuropean si Autostrada Transilvania.

''Coridorul patru paneuropean se va interconecta si se va prelungi pe teritoriul Ungariei si aici am discutat cu colegii maghiari ca tronsonul de pe coridorul patru din zona maghiara sa fie inclus in planul de constructie de autostrazi, astfel incat pe masura ce la noi se avanseaza cu constructia de la granita catre interior sa existe si in partea cealalta un corespondent'', a mentionat acesta.

In ceea ce priveste finantarea lucrarilor, premierul a aratat, referitor la coridorul IV ca procedurile au fost incepute, licitatiile au fost organizate, iar lucrarile vor incepe pe masura ce aceste proceduri se termina.

''Legea achizitiilor publice ridica numeroase probleme birocratice, o lege care a fost din pacate negociata cu UE si ca rezultat am ajuns la niste proceduri extrem de greoaie'', a mai spus Tariceanu.

Primul-ministru a mai precizat ca anul viitor 6% din PIB va fi alocat infrastructurii.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=14720&data=2008-10-21