N-am sa inteleg niciodata ce fel de oameni suntem cu adevarat. Privim, din patru in patru ani, un soi de reprezentatii de circ, tot mai performante, tot mai colorate, cu politicieni imbracati cu haine din ce in ce mai scumpe, coborati din masini tot mai luxoase, care spun lucruri din ce in ce mai fara acoperire in realitatea tarii pe care au pretentia a o dirigui.

Privim, din patru in patru ani, mii de oameni care ovationeaza, scandeaza numele politicienilor afisate sufocant pe pancarte, in spectacole pe cat de marete, pe atat de inutile. Privim toate aceste dovezi de forta, prezentate de aceiasi oameni pe care ii cunoastem de ani de zile, si care asteapta de la noi, de fiecare data, sa le dam un semn: anume, acela ca din patru in patru ani am reusit, iarasi si iarasi, sa ne pierdem memoria. Daca iei un copac si il stramuti in alt loc, radacinile lui vor incerca si poate vor reusi sa se adapteze in acel loc nou: neavand memorie, nu va sti ca realitatea din jurul lui este alta. Oamenii, insa, isi au forta de a percepe realitatea inconjuratoare - realitatea trecerii lor prin aceasta viata - mai intai prin prezenta memoriei. Dar aici, populatia tarii noastre pare a fi suferit un hiatus. Pare sa-si fi pierdut memoria, pare sa i se fi sters, imagine cu imagine, toate discursurile oamenilor acestora cu mutre foarte "aplicate" importantei care si-o dau. Poate are dreptate dl. presedinte si suntem un popor bolnav. Dar daca e asa, atunci marii medici ai neamului ar trebui sa gaseasca repede un antidot impotriva uitarii. A pierderii memoriei. Caci asta este, cred, cea mai grava boala pe care poate s-o aiba un popor, singura in stare sa-i opreasca mersul propriei istorii.

Boala nu a inceput acum: ea a inceput de mult, atunci cand marii intelectuali ai neamului au fost de acord ca "lumina vine de la rasarit", cand timp de mai bine de patruzeci de ani au fost de acord cu tot ce se intampla in Romania lui Ceausescu, chitindu-se doar pe reusita propriei lor vieti si cariere. Apoi a continuat dupa 1989 cu lipsa de reactie in fata esalonului doi si trei care s-a instalat la conducerea unei tari vlaguite si infometate. Lipsa memoriei a facut ca istoria noastra recenta sa fie marcata de accidente pe care acum le platim scump: din cauza aceasta au putut fi scuipati oameni precum Corneliu Coposu ori Doina Cornea, din cauza lipsei acute de memorie au putut aparea pe scena politica oameni de talia unor Mircea Geoana, Popescu-Tariceanu sau Traian Basescu. Politica noastra si continua uitare a zilei de ieri, a celei de alaltaieri merg mana in mana. Noi, poporul, semanam tot mai mult cu niste copaci fara memorie, mutati dintr-un loc in altul, pentru care nimic nu mai conteaza, si care putem fi de acord cu orice, daca acest "orice" nu ne deranjeaza direct mica noastra viata. Fiindca am uitat pana si exercitiul asocierii si pe cel al adevaratei dezbateri publice.

Organizatiile non-guvernamentale create anume de catre intelectualii aserviti unei tabere politice sau alteia nu fac altceva decat tocmai sa anuleze cat mai mult si sa stearga urma oricarui fir de memorie din sufletele si mintile celor care se aduna pe langa ei. Si iata ca reusesc. Iar Romania cade, alaturi de poporul si politicienii ei. Dar lipsa de memorie nu ataca numai fiinta nationala, ci si lucrurile care dau substanta si valoare vietii noastre de zi cu zi: prietenia adevarata, dragostea, compasiunea, mila sunt din ce in ce mai rar intalnite. Vedem cum rautatea si ura sunt din ce in ce mai prezente in viata publica, dar si in viata noastra privata. Nu cred ca vreodata acest popor a putut acumula, ca in aceste timpuri, mai multa rautate, invidie si ura. Daca inainte de 1989 Ana Blandiana se mira in versurile ei ca eram "un popor vegetal", care se indrepta inevitabil "spre desfrunzire", acum un alt poet ar putea sa se intrebe de ce poporul acesta seamana cu o padure de copaci fara memorie. De ce o astfel de padure este expusa in orice moment si nu poate riposta cand securea se apropie inevitabil. De ce suntem tot mai singuri, desi asemeni copacilor traim unii langa altii? Dar nu o face nimeni, dintr-un motiv simplu: poezia se ocupa cu prezentul, pentru ca poetilor si in general scriitorilor nostri le lipseste chiar memoria.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=243283&data=2008-09-29