< Imprimare >      ZIUA - MAGAZIN - luni, 22 septembrie 2008

George Michael din nou in arest

Starul muzicii pop, George Michael, a primit un avertisment din partea politiei, dupa ce a fost arestat intr-o toaleta publica din Londra pentru detinere de droguri, au indicat autoritatile britanice sambata seara, informeaza Mediafax. Cantaretul a fost dus la sectie, unde a primit un avertisment pentru detinere de droguri, clasele A si C. Conform legilor britanice, printre narcoticele din clasa A se numara heroina si cocaina. George Michael, in varsta de 45 de ani, a recunoscut ca a consumat droguri in trecut. Michael apare regulat in tabloidele britanice. In iunie 2007, el a fost condamnat la 100 de ore de munca in folosul comunitatii pentru conducere sub influenta unor substante care se elibereaza doar pe reteta. De asemenea, starului i s-a suspendat permisul de conducere pentru o perioada de doi ani. De altfel, in ultimii doi ani, cantaretul a fost retinut de politie de mai multe ori pentru ca a fost surprins dormind la volan, din cauza drogurilor sau a alcoolului. Artistul a mai fost arestat, in aprilie 1998, pentru fapte indecente intr-o toaleta publica din Los Angeles. Dupa incident, Michael a incheiat ani intregi de speculatii cu privire la orientarea sa sexuala, anuntand public ca este homosexual. (D.M)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=242994&data=2008-09-22