< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - marti, 9 septembrie 2008

Azerbaidjanul sustine proiectul Nabucco: Cel mai mare gazoduct care va strabate Romania va fi construit in ciuda conflictului din Georgia

Fosta republica sovietica este capul de pod al culoarului energetic care poate asigura independenta Europei fata de Rusia, principalul furnizor de gaze naturale

Azerbaidjanul continua sa sustina proiectul viitorului gazoduct Nabucco, destinat sa lege regiunea caspica de Europa ocolind Rusia, a declarat, marti, un ministru din aceasta fosta republica sovietica, pe fondul incertitudinilor care au aparut dupa conflictul ruso-georgian, transmite AFP. "Azerbaidjanul nu abandoneaza proiectul Nabucco. Este un proiect care are viitor", a declarat la Baku ministrul industriei si energiei, Natik Aliev, la o conferinta pe tema petrolului si gazului. Totusi, a recunoscut oficialul azer, au fost "dificultati in a identifica surse de hidrocarburi pentru gazoduct", iar Azerbaidjanul "nu va fi in masura sa garanteze proiectul numai cu propriile sale resurse", precizeaza NewsIn. Vorbind in cursul aceleiasi conferinte de presa, ministrul turc al energiei Hilmi Guler s-a declarat si el increzator in ceea ce priveste sansele de concretizare a proiectului. "Proiectul Nabucco va fi realizat nu numai in beneficiul Turciei, dar al intregii Europei", a subliniat el. Azerbaidjanul este principalul punct de plecare al unui culoar strategic pentru petrolul si gazul care traverseaza Georgia vecina inainte de a ajunge in Turcia si apoi spre pietele din Europa de Vest, evitand teritoriul rus. Recentul conflict dintre Rusia si Georgia a suscitat temeri ca Azerbaidjanul si alte tari producatoare din regiunea caspica ar putea intoarce spatele Georgiei ca si culoar energetic pentru exporturile spre Occident. Azerbaidjanul este considerat un furnizor esential pentru proiectul Nabucco, care trebuie sa transporte gaz de la Marea Caspica spre Austria prin Turcia si Balcani, pe o lungime de 3.300 de kilometri. Lucrarile ar trebui sa inceapa in 2009 si sa se incheie in 2013. Proiectul este considerat primordial de Uniunea Europeana, care vrea cu orice pret sa isi reduca independenta energetica fata de Rusia, de unde isi ia in prezent un sfert din gazul necesar. La randul sau, Moscova a lansat proiectul gazoductului ruso-italian South Stream, care trebuie sa lege incepand tot din 2013 Rusia si Europa, trecand pe sub Marea Neagra.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=12481&data=2008-09-09