< Imprimare >      ZIUA - SPORT - miercuri, 20 august 2008

Goana dupa medalii

Canoistul Florin Mironcic (foto) si colegii sai de la dublu, Iosif Chirila si Andrei Cuculici, au reusit sa acceada in semifinalele olimpice, dupa ce au trecut cu brio, ieri, de furcile caudine ale calificarilor gazduite de apele lacului Shunyi.

Ultimele sperante ale delegatiei olimpice romane pentru noi medalii la JO 2008 se mai leaga in aceste zile doar de cativa atleti si de canoistii pregatiti de legendarul Ivan Patzaichin. Dupa o prima zi in care echipajele tricolore au trecut testul olimpic pe distanta de 1000 de metri, obtinand o calificare directa in finala la C2 si o viza pentru semifinalele de azi la C1, ieri de dimineata, alte doua barci autohtone au urcat in faza superioara a intrecerilor derulate in superbul parc nautic din Shunyi. Astfel, Florin Mironcic s-a calificat in semifinalele probei de C1, pe distanta de 500 de metri, dupa ce a ocupat locul secund in prima serie de calificari, cu timpul de 1:48,608, fiind devansat doar de spaniolul David Cal, cronometrat in 1:48,095. O performanta similara au bifat si Iosif Chirila si Andrei Cuculici, care s-au calificat in semifinalele probei de C2, dupa ce au parcurs cei 500 de metri in 1:42,306, timp care i-a clasat pe locul al patrulea in seria a doua, cursa fiind castigata de Germania (Christian Gille, Thomasz Wylenzek), in 1:41,513.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=241639&data=2008-08-20