< Imprimare >      ZIUA - SPORT - vineri, 1 august 2008

Verdict: vinovati!

Boss-ul din Ghencea a pus tunurile pe Lacatus si pe Nicolita dupa infrangerea de la Vaslui

Steaua a inceput cu o infrangere noul sezon, scor 0-1 la Vaslui, miercuri seara, singurul gol al partidei, marcat de Ljubinkovic, venind dupa o gafa colosala a lui Zapata. Astfel, la cateva zile dupa ce si-a laudat antrenorul si echipa (dupa amicalul cu AS Roma, scor 3-1), Gigi Becali a revenit la declaratiile "tip Hagi" si l-a gasit vinovat pe Lacatus, precizand insa ca acesta nu va fi demis! Al doilea tap ispasitor este Nicolita, care mai are la dispozitie un singur meci pentru a-si decide viitorul in Ghencea.

"Nu mai inteleg nimic din fotbal, e un fenomen pe care nu-l pot intelege niciodata. Lacatus nu va fi dat afara niciodata, dar cand ai un asemenea lot, prima data e vinovat antrenorul!", a spus Gigi Becali la "Fanatik Show". "Mareste salariile, da-le prime, fa-le poftele, ca au jucat bine cu Roma, cumpara jucatori de milioane! Ce mai trebuie sa fac? Nici prin cap nu-mi trecea ca o sa luam bataie de la FC Vaslui, nici rugaciunea nu mi-am facut-o, asa eram de relaxat! Pai, stiti cate le da CFR? Sapte goluri!", a continuat finantatorul stelist. Acesta a comentat si prestatiile fotbalistilor. "Dayro, Arthuro si Szekely au jucat, dar ce sa faca singuri? Trebuie sa joace toata echipa! Golanski, P. Marin, Ov. Petre, Tiago, Nicolita - stersi! Radoi si Ghionea si-au facut treaba. Zapata a luat gol pe coltul scurt. Parca e un blestem", a spus Gigi Becali, care a trimis o amenintare spre Nicolita: "Daca-l mai vad o data pe teren si joaca prost, o sa-i spun lui Lacatus sa nu-l mai bage! Cand a venit la Steaua, era mai sarac. A pus mana pe bani, a mai dat de altele, nu mai ai forta in picioare si se inmoaie genunchii cand faci alte chestii!". Gigi Becali a mai spus ca a fost sunat de Victor Piturca si ca selectionerul s-a aratat ingrijorat de situatia lui D. Goian. "Cred ca Lacatus stia ca Goian pleaca, de aceea nu l-a bagat. Dar nu mai pleaca, ramane la Steaua!", a anuntat boss-ul din Ghencea. Gigi Becali a mai afirmat ca Steaua nu se poate bate cu CFR pentru titlu daca va juca la fel ca la Vaslui. "Aia joaca, au ambitie, nu pierd puncte. CFR isi da viata pe teren, ia meciurile in serios", a incheiat Gigi Becali. "Trebuie sa invatam din greselile de la acest meci. Nu am vazut atitudine si dorinta de victorie la jucatorii mei, nu am avut posesie de foarte multe ori. Important este sa stim cum sa reactionam, sa indreptam lucrurile dupa acest meci", a declarat, la randul sau, Lacatus.

Porumboiu face misto

Finantatorul lui FC Vaslui a fost ironic la adresa echipei din Ghencea, fiind de parere ca si gruparea sa poate spera la titlu daca Steaua si-a fixat acest obiectiv. "FC Vaslui a fost net peste Steaua! Steaua nu a schiopatat, ci a cazut in freza si a jucat in genunchi. Am fost mai buni de la un capat la altul al meciului. Daca Steaua vrea titlul, dupa acest meci ma intreb de ce nu am dori si noi sa fim campioni!", a spus Adrian Porumboiu. "Am reusit sa scap de toti jucatorii care nu si-au aparat sansele corect in partidele anterioare cu Steaua. Acum, cei care au fost in teren au dat dovada de caracter", a completat Porumboiu. (MIG)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=240917&data=2008-08-01