< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - joi, 24 iulie 2008

Agentia Adnkronos: Actul de identitate fals al lui Radovan Karadzici provine din Romania

Cartea de identitate falsa a fostului lider bosniac, Radovan Karadzici, provine din Romania, scrie agentia italiana Adnkronos, in pagina electronica. Potrivit actelor de identitate false, acesta se ascundea sub identitatea de doctorul Dragan David Dabici, expert in medicina alternativa. Nu este exclus ca acesta sa fi folosit identitatea unei persoane decedate, mai scrie sursa citata.

Si cotidianul italian "Il Tempo" scrie, citand surse apropiate anchetei, ca actele de identitate false, pe numele Dragan David Dabici, folosite de Radovan Karadzici, ar fi fost "eliberate" in Romania.

Pe de alta parte, postul de televiziune sarb B92, afirma, in pagina electronica, ca actele de identitate false pe care le folosea Radovan Karadzici au fost eliberate la Ruma, oras sarb aflat la 50 de kilometri de Belgrad. B92 nu precizeaza sursele acestei informatii.

Politia de la Belgrad incearca, in prezent, sa ii descopere pe cei care l-au protejat pe Karadzici timp de aproape 13 ani.

La inceputul anului 2006, au circulat zvonuri potrivit carora fortele speciale romanesti, in colaborare cu cele britanice, l-au capturat pe generalul Ratko Mladici, in timpul unei misiuni, undeva, pe malul Dunarii. SRI nu a confirmat, la data respectiva, nici arestarea lui Mladici, nici faptul ca acesta s-ar fi aflat in Romania, scrie NewsIn.

Fostul lider politic al sarbilor bosniaci, Radovan Karadzici, arestat luni seara de autoritatile sarbe, avea documente false pe numele Dragan Dabici si se declara expert in medicina alternativa.

D.C.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=9810&data=2008-07-24