< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - miercuri, 23 iulie 2008

Executarea silita a hotelului Astoria, suspendata

Executarea silita a hotelului Astoria a fost suspendata pana in august, au anuntat miercuri surse din Societatea Feroviara de Turism (SFT). "In sedinta din 14 iulie instanta a admis cererea de suspendare a hotelului Astoria. Astfel, s-a dispus suspendarea executarii silite in dosarul de executare nr. 79/2008 al Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati (BEJ) Culea si Dumitrache pana la solutionarea prezentei contestatii cu recurs pe cale separata", a declarat directorul general al STF, Luminita Gliga, citat de NewsIn. Recent, SFT a contestat la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti decizia de executare silita a Hotelului Astoria.

De asemenea, Luminita Gliga a subliniat ca s-a procedat in modul cel mai dur, iar somatia de plata de aproximativ 200.000 de lei a fost facuta direct de executor, asociatii Culea si Dumitrache, catre Societatea Ferovira de Turism fara nici un drept de apel. Ministerul Transporturilor a dispus efectuarea unui control in baza caruia va cere anularea contractului de vanzare a hotelului Astoria de catre Societatea Feroviara de Turism (SFT), a declarat recent ministrul de resort, Ludovic Orban. "Am angajat o firma de avocatura care se va ocupa de recuperarea activului. De asemenea, se va analiza situatia implicarii angajatilor SFT in acest caz si se vor dispune sanctiunile aferente", a precizat Ludovic Orban. Totodata, Federatia Mecanicilor de Locomotiva a acuzat Societatea Feroviara de Turism - CFR SA de nereguli la privatizarea hotelului Astoria, intre care faptul ca, la licitatia pentru cumpararea imobilului de langa Gara de Nord, a participat un singur cumparator, care, in final, a si castigat licitatia.

Astoria este singurul hotel din Capitala care apartine Societatii Feroviare de Turism - CFR SA. Inainte de privatizare, in hotel erau cazati, zilnic, aproape o suta de angajati de la caile ferate, care veneau in interes de serviciu in Bucuresti. Incepand din luna august, salariatii CFR din provincie se pot caza la orice hotel de maximum trei stele din Capitala, urmand ca banii platiti pentru cazare sa fie decontati de catre societate.

ZIUA ONLINE

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=9785&data=2008-07-23