< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - sambata, 19 iulie 2008

Fortele Aeriene se pregatesc pentru Ziua Aviatiei

Fortele Aeriene Romane se pregatesc pentru Ziua Aviatiei, care este sarbatorita in fiecare an de Sfantul Ilie Tesviteanul. Astfel, duminca, la ora 09.00 incepe o demonstratie aviatica in cadrul careia sase elicoptere IAR 330 Socat, trei avioane IAR 99 si alte elicoptere ale MIRA vor survola Bucurestii.

Tot cu ocazia Zilei Aviatiei, vineri, la Campia Turzii, seful Statului Major al Fortelor Aeriene, generalul Constantin Croitoru, a acordat o serie de distinctii militare mai multor lucratori ai Bazei 71 Aeriana "General Emanoil Ionescu".

Printre cei care au primit distinctii s-au numarat comandantul bazei, gen. Ion Avram, precum si sg. maj. Carmen Mitrica, care, impreuna cu sotul sau, locotenent-comandorul Marian Mitrica, au salvat un MIG 21 Lancer, care, la 6.500 de metri altitudine, a fost lovit de obiecte zburatoare necunoscute si a ramas fara cupola.

Carmen Mitrica povesteste ca incidentul s-a petrecut in 30 octombrie anul trecut, cand, in timp ce ea era controlorul de trafic al bazei, sotul sau pilota avionul MIG 21 in cadrul unui exercitiu, iar, la un moment dat, la altitudinea de 6.500 de metri si la o temperatura de minus 30 de grade Celsius, cupola de plastic a avionului a fost sparta si smulsa, iar el a fost ranit in zona unui ochi.

Seful Statului Major al Fortelor Aeriene, generalul Constantin Croitoru, spune ca desi, conform procedurilor, Marian Mitrica putea sa se catapulteze, el si-a pastrat calmul si si-a continuat misiunea, aducand avionul la sol in bune conditii, cu ajutorul sotiei sale, care era controlor de trafic in momentele respective. "Am fi putut vorbi de o catastrofa, asa putem vorbi de o performanta", a declarat seful Fortelor Aeriene, pentru Rompres, adaugand ca, pentru profesionalismul sau, Marian Mitrica urmeaza sa fie decorat de presedintele Traian Basescu cu o medalie militara "care s-ar putea sa fie mai mare decat Virtutea Aeronautica".

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=9591&data=2008-07-19