< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - miercuri, 2 iulie 2008

Studiu: Lumea mai fericita ca niciodata

Republica Moldova se afla, in schimb, pe locul 3 in topul celor mai nefericite tari

Un sondaj efectuat de o echipa de sociologi ai Universitatii din Michigan, in 97 de tari, arata ca lumea nu a fost niciodata mai fericita decat acum, relateaza telegraph.co.uk. Dupa ce au comparat rezultatele studiului efectuat recent cu un sondaj similar, realizat in urma cu 20 de ani, cercetatorii au constatat ca, in ciuda crizei creditelor si a cresterii pretului petrolului, alimentelor si a facturilor de intretinere, oamenii - in frunte cu danezii - sunt mai fericiti decat in trecut. Profesorul Ron Inglehart, care a coordonat echipa de cercetatori, a incercat sa-si explice aceste rezultate, afirmand ca ar putea exista o puternica legatura intre pace si fericire.

Cele mai fericite zece tari din lume sunt, in ordine, Danemarca, Puerto Rico, Columbia, Islanda, Irlanda de Nord, Irlanda, Elvetia, Olanda, Canada si Austria. Danemarca se afla in fruntea acestui top, apreciaza specialistii, gratie atmosferei pasnice din aceasta tara, a democratiei si a egalitatii sociale. In mod suprinzator, SUA si Marea Britanie nu au reusit sa intre in acest top 10, ele clasandu-se abia pe locul 16 si, respectiv, 21. Iar suprizele nu se opresc aici. Franta ocupa abia locul 36, Spania - locul 43, Italia - locul 45 si Portugalia - locul 46. In schimb, noteaza telegraph.co.uk, faptul ca o tara ca Zimbabwe se afla in fruntea topului celor mai nefericite tari ale lumii nu suprinde pe nimeni. Ea este urmata, in ordine, de Armenia, Republica Moldova, Belarus, Ucraina, Albania, Irak, Bulgaria, Georgia si Rusia.

A.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=8663&data=2008-07-02