< Imprimare >      ZIUA - SPORT - miercuri, 25 iunie 2008

Piturca sustinut de Sandu

Presedintele FRF a postat ieri o declaratie pe site-ul oficial al federatiei in care mentioneaza ca selectionerul Victor Piturca se bucura de toata sustinerea sa, dezmintand totdata orice fel de neintelegeri aparute pe parcursul lui Euro 2008, asa cum a reiesit din unele articole de presa in ultimele zile.

Mircea Sandu precizeaza ca n-a avut nici o discutie in contradictoriu cu Piturca, pe tema rezultatelor de la turneul final al CE si a reafirmat ca "Victor Piturca are intreaga sustinere a conducerii FRF, contractul sau ferm ca selectioner al Romaniei intinzandu-se pana in anul 2010". Luni, la Viena, seful federatiei spusese ca este posibila aducerea unui selectioner strain daca Piturca nu isi prelungeste contractul in 2010. "Eu nu cred ca s-a gandit sa renunte si bine face! Daca in 2010 renunta, atunci poate ne gandim si la un antrenor strain", spusese Sandu, adaugand: "Piturca era suparat. Era multumit ca a avut doua puncte cu campioana mondiala si vicecampioana mondiala, dar era suparat ca nu a mers mai departe. A trecut pe langa o mare performanta!". Altfel, Sandu a mai spus ca nu stie daca este o solutie buna ca meciurile din Liga I sa se dispute dupa sistemul primavara-toamna, ca in Rusia. "Noi, de cand ne stim, am jucat toamna-primavara", a declarat Sandu. (MIG)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=239276&data=2008-06-25