< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - luni, 23 iunie 2008

Penurie de Bucuresti

Numarul locuintelor finalizate in primul trimestru al acestui an, la nivelul Capitalei, se ridica la 369, cu 35 mai putine comparativ cu perioada similara din 2007, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica (INS), transmite Rompres. Reamintim, dupa unele statistici, neoficiale, cererea in Bucuresti se ridica la circa 250.000 - 300.000 de locuinte. Daca acest ritm se pastreaza, intr-un an vor fi gata aproximativ 1500 de locuinte, ceea ce inseamna ca necesarul de locuinte in Bucuresti va fi satisfacut in circa 200 de ani!

In primele patru luni ale acestui an, in Bucuresti au fost eliberate 487 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, din care 67 in ianuarie, 112 in februarie, 150 in martie si 158 in aprilie. La nivelul intregii tari, volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 32%, in primele patru luni ale anului, comparativ cu acceasi perioada a anului 2007. Cresterea a fost evidentiata la toate tipurile de constructii: cladiri nerezidentiale (33,9%), cladiri rezidentiale (32,9%) si constructii ingineresti (30,9%). (G.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=239189&data=2008-06-23