< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - sambata, 21 iunie 2008

Vosganian: Economia are capul mare si corpul firav

Investitiile straine au avut un impact pozitiv important in economia romaneasca, chiar daca unele companii isi repatriaza profiturile in tarile de origine, a declarat, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, in cadrul unui seminar economic.

Reamintim, in primul trimestru al anului, cresterea economica a fost de 8,2%. Investitiile straine directe au urcat cu 92,2% la finele lunii aprilie, la 3,21 miliarde de euro, comparativ cu 1,67 miliarde de euro la sfarsitul intervalului ianuarie-martie.

"La randul sau, Constantin Chirca, director general adjunct al Directiei Statistica din cadrul BNR a spus ca, acoperirea deficitului de cont curent prin investitii nu va scadea sub 50% in acest an. "Vom avea in 2008 investitii straine de peste 7 miliarde euro, iar exporturile au o viteza de crestere mai mare decat a importurilor. Astfel, deficitul de cont curent in 2008 va fi de sub 14% din PIB" a afirmat Chirca.

Ministrul considera ca principalul impact negativ al investitiilor straine este reprezentat de repatrierea profiturilor companiilor in tarile de origine. "Problema ar fi ca o parte din profituri sunt escamotate, adica transformate in cheltuieli, astfel incat sa se ocoleasca plata impozitelor pe profit in Romania", a mai spus acesta.

"Am facut un studiu privind necesarul de autostrazi, sosele si cai ferate, precum si al evolutiei resurselor de finantare si credem ca putem sa cheltuim 20 de miliarde euro pana in 2013 pentru dezvoltarea infrastructurii. Economia romaneasca are un cap mare si un corp firav. Infrastructura a devenit o trauma colectiva", a spus Vosganian. El a precizat ca investitiile in infrastructura vor viza constructia a peste 1000 de kilometri de autostrada, a 6000-8000 kilometri de drumuri nationale, precum si drumuri judetene si cai de transport feroviar.

Florin BARBUTA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=239131&data=2008-06-21