< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - miercuri, 18 iunie 2008

PSD vrea sa lase prefectii fara putere

Social-democratii vor initia un proiect de lege, care prevede ca majoritatea institutiilor deconcentrate, aflate in subordinea prefecturilor, sa treaca sub autoritatea presedintilor consiliilor judetene.

Liderul PSD Dolj, Ion Prioteasa, (foto) a declarat ieri ca este normal ca prerogativele sefilor de Consiliu Judetean sa fie sporite, deoarece ei au primit "legitimitate" de la electorat. Daca toate institutiile vizate de pesedistul Prioteasa ar trece la sefii de CJ puterea prefectului ar deveni extrem de redusa, deoarece toate serviciile deconcentrate si-ar schimba subordonarea. Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Scolar Judetean, Autoritatea Judeteana de Sanatate Publica , Directia pentru sport, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare, Agentia Judeteana de Protectia Mediului, Directia Silvica Judeteana sau Inspectoratul Judetean pentru Constructii sunt doar cateva servicii deconcentrate dorite de pesedisti sa intre in subordinea presedintilor de Consiliu Judetean.

Cristian ANDREI

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=238947&data=2008-06-18