< Imprimare >      ZIUA - ANCHETE - luni, 16 iunie 2008

Ancheta in cazul "Permis pentru mita" se extinde

Ofiterii Directiei Generale Anticoruptie au facut ieri alte perchezitii la domiciliile a trei persoane aduse la DNA pentru audieri si la doua scoli de soferi, de unde au ridicat bani si documente in legatura cu ancheta de la serviciul de permise din Arges. Cei trei sunt acuzati de complicitate la trafic de influenta, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals. Perchezitiile de ieri survin dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a emis in noaptea de sambata spre duminica 17 mandate de arestare preventiva pe numele persoanelor implicate in scandalul privind obtinerea frauduloasa de permise auto, majoritatea fiind functionari in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule Arges. Astfel, sunt cercetati in stare de arest ofiterul de politie Codrut Gheorghe Vlasceanu - seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule (SPCRPCIV) Arges, acuzat de procurorii DNA de aderare la un grup infractional organizat; Vasile Voinea, comisar sef in cadrul SPCRPCIV Arges si subcomisarul Daniel Zidaru, in sarcina carora s-au retinut infractiunile de aderare la un grup infractional organizat si permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii; agentul de politie Aurelian Radoi; Daniel Paul Mandu, inginer de sistem in cadrul Serviciului; Ion Ionascu, agent de politie; inspectorul principal Laurentiu Ionut Balan; Constantin Tinca, administrator la SC Comef Auto Prompt SRL si altii. Potrivit DNA, in perioada martie - iunie 2008, pe raza judetului Arges si-a desfasurat activitatea un grup infractional organizat care a actionat in scopul obtinerii unor sume de bani pretinse si primite de la mai multe persoane, pentru ca in schimbul acestora sa le faciliteze obtinerea permiselor de conducere de la SPCRPCIV Arges. Membrii grupului au pretins si primit de la fiecare candidat sume cuprinse intre 700 si 4.500 de euro. In acest sens, in structura grupului infractional au fost cooptati mai multi indivizi care se ocupau cu racolarea persoanelor din mai multe judete care erau interesate sa obtina permisul de conducere prin coruperea unor functionari publici, schimbarea domiciliului viitorilor candidati, falsificarea documentelor necesare participarii la examen si facilitarea promovarii, in mod ilegal, a acestui examen. (B.C.G.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=238842&data=2008-06-16