< Imprimare >      ZIUA - SPORT - sambata, 14 iunie 2008

Situatie exploziva pe semicerc

Presedintele FRH, Cristian Gatu (foto), a convocat intrunirea Consiliului de Administratie pentru 18 iunie, urmand sa rezolve doua puncte fierbinti: situatia antrenorului Gheorghe Tadici la nationala si ultimatumul ANS in privinta revenirii la vechiul sistem competitional din Liga Nationala.

Divortul antrenorului Gheorghe Tadici de gruparea feminina Oltchim Rm. Valcea a pus pe jar intreaga suflare a handbalului romanesc din cauza presupusului conflict dintre selectioner si o parte a vedetelor campioanei Romaniei, piese importante si in angrenajul echipei nationale. Constient de faptul ca pana la JO 2008 mai sunt doar doua luni, presedintele FRH, Cristian Gatu, a anuntat ca, pe data de 18 iunie, va avea loc sedinta Consiliului de Administratie, avand pe ordinea de zi situatia antrenorului Gheorghe Tadici si recomandarea ANS referitoare la noul sistem competitional din Liga Nationala. "Daca una dintre cauzele rezilierii contractului o reprezinta neintelegerile dintre jucatoare si antrenorul Tadici, atunci, in lumina faptului ca Oltchim furnizeaza majoritatea jucatoarelor de la echipa nationala, vom studia cu multa atentie componenta Nationalei si a echipei tehnice. Nu putem transfera divergentele de la Oltchim la Nationala cu doua luni inaintea JO 2008", a punctat Gatu. Ca si cand aceasta problema extrem de delicata n-ar fi provocat suficiente dureri de cap, FRH a mai primit zilele trecute si o recomandare oficiala din partea ANS, prin care este atentionata ca a incalcat propriul statut atunci cand Adunarea Generala, din 20 mai, a votat mentinerea sistemului competitional de 14 echipe in Ligile Nationale in urmatorul ciclu olimpic, desi Consiliul de Administratie decisese initial un format cu doar 12 echipe. De altfel, ANS a precizat ca FRH risca intreruperea finantarii de la bugetul de stat daca mentine decizia Adunarii Generale deoarece si-a incalcat propriile prevederi regulamentare! "Este un ultimatum din partea ANS si trebuie analizat cum trebuie. Este forul nostru superior ierarhic si trebuie respectat. Vom discuta si vom lua o decizie. Revenim asupra modificarii sistemului competitional sau o tinem pe a noastra. Consiliul de Administratie va decide prin vot cum este mai bine", a mai comentat presedintele FRH.

Tiberiu RIST

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=238796&data=2008-06-14