< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - luni, 9 iunie 2008

Case care sfideaza gravitatia

Case suspedate in copaci, constructii cu susul in jos sau asemenea unor cactusi sunt cateva dintre rezultatele imaginatiei arhitectilor. Din dorinta de a revolutiona domeniul imobiliar, ei apeleaza la proiecte care mai de care mai ingenioase. Desi neterminata, Ganster House, este considerata cea mai inalta casa din lemn cu 13 etaje si o inaltime de 43.9 metri, jumatate din inaltimea Big Ben-ului. Proprietarul, un mafiot rus, a vrut sa termine constructia casei, dar a petrecut mai mult timp in inchisoare decat in dormitoarele din locuinta in care a investit 16 ani din viata. Rusul Nicolai Sutyagin a fost somat in repetate randuri sa-si demoleze "hambarul monstruos", deoarece este la un pas de a se surpa. Acest lucru ii sperie ingrozitor pe vecini care vor cu orice pret ca "monstruozitatea" sa dispara de acolo, mai ales ca proprietarul e sarac lipit si nu mai are cum sa intretina strania locuinta. Acesta unul dintre zecile de exemple de case care sfideaza gravitatia. "Hambarul monstruos" nu este singura constructie, cel putin ciudata, creata de arhitecti. Casa Spirit Liber din Canada, Casa pe Dos din Polonia sau Casa Cactus din Olanda sunt doar cateva dintre ele.

Nicolai Sutyagin a inceput lucrul la casa in urma cu 16 ani cand a anuntat autoritatile ca doreste sa construiasca o casa cu doua etaje. Pentru ca era foarte bogat, a plecat in mai multe calatorii de lucru in Japonia, Norvegia si Olanda, unde a vazut nenumarate variante de case din lemn si astfel, a ajuns la concluzia ca spatiul destinat acoperisului nu a fost folosit in mod eficient, asa ca a decis sa continue constructia. Pentru inceput a mai ridicat trei etaje, insa forma pe care a capatat-o casa nu a fost pe placul lui, asa ca a mai ridicat un etaj, apoi inca unul si ani de zile a tinut-o tot asa. Ceea ce vedem in imagine, dupa cum spune si proprietarul, este doar "un accident fericit". Proprietarul "celei de-a opta minuni a lumii", cum isi alinta Sutyagin strania locuinta, nu se considera un grandoman. El spune ca in copilarie a locuit intr-un bloc comunist, motiv pentru care nu a putut locui niciodata singur in casa cu 15 etaje. De-a lungul timpului, alaturi de Sutyagin si cei sase copii ai sai, au locuit si cei 18 angajati de la firma sa de constructii. Nicolai Sutyagin, acum in varsta de 60 de ani, este un fost mafiot local. Dupa o condamnare la patru ani de inchisoare, cand s-a intors acasa a constat ca asociatii sai ii furasera toti banii. "Cand am intrat in puscarie eram milionar. Acum sunt sarac lipit", povesteste Sutyagin, care nu-si permite in momentul de fata sa incalzeasca decat patru din cele cateva zeci de camere ale casei sale. El locuieste alaturi de sotia sa Lena, cu 28 de ani mai tanara. Ceea ce a a mai ramas din fanteziile sale se surpa de la o zi la alta.

Case rotative sau case levitante

Case care sfideaza gravitatia pot fi intalnite in mai toate colturile lumii. Casele Spirit Liber din Columbia, Canada sunt niste sfere care pot fi atarnate de orice suprafata solida (copac, stanca, pod) si poti fi echilibrate cu franghii pentru a nu te balansa. Casa pe dos din Syzmbark, Polonia sau Casa cu susul in jos pare total fara logica, insa a fost creata ca o amintire a perioadei comuniste din Polonia. Casa Cactus din Rotterdam, Olanda a fost realizata pentru a maximiza spatiul verde si gradul de luminozitate al fiecarui apartament. Dispunerea placilor de beton s-a facut tinandu-se cont de forma unui cactus. Forma lor permite soarelui sa vina din diferita unghiuri. Castelul plutitor din Ucraina este o casa levitanta, sustinuta de o singura grinda in consola si face parte din recuzita unui film science-fiction. Casa ciuperca din Cincinnati, Ohio pare lipita bucata cu bucata. Materialele sunt care mai de care mai incompatibile si au forme cel putin ciudate. Casa Cub din Rotterdam, Olanda a fost creata de arhitectul Piet Blom care a inclinat cateva case la 54 de grade si le-a dat forma de hexagon, astfel incat trei parti sa stea cu fata spre pamant si trei cu fata spre cer. Fiecare casa cub are trei etaje, ultimul etaj fiind ocupat de camera piramida. Casa rotativa din Freiburg, Germania este creatia arhitectului Rolf Disch. Imobilul isi ia energia de la soare si pentru aceasta se roteste dupa el. Desi o casa care se roteste dupa soare nu pare prea stabila pentru noi, pentru mediu inconjurator este insa un lucru minunat.

O.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=7576&data=2008-06-09