< Imprimare >      ZIUA ONLINE - VEDETE - sambata, 7 iunie 2008

Desi i se mai dadusera doar cateva luni de trait, Patrick Swayze incepe filmarile la un nou serial

Actorul american Patrick Swayze dovedeste ca e facut dintr-un alt aluat decat majoritatea muritorilor. Starul, care se lupta cu un cancer la pancreas, a anuntat ca va incepe, in aceasta vara, lucrul la un nou serial de televiziune in care va interpreta rolul unui agent FBI cu un trecut controversat, potrivit NY Times, preluat de Hotnews.

Serialul de televiziune "The Beast" este produs de A&E si Sony Pictures Television.

"Abia astept sa incep lucrul", a spus Swayze.

Producatorii au luat aceasta decizie dupa discutii cu actorul si cu medicii acestuia.

Actorul semnase mai de mult pentru rolul din acest serial insa, in martie, le-a dat producatorilor vestea ca a fost diagnosticat cu un cancer la pancreas. Producatorul executiv al Sony, Zack Van Amburg, a povestit ca Swayze le-a spus: "Ma simt bine. Sunt un cowboy. Sunt un dansator. Voi invinge boala".

In mai, Swayze a anuntat ca s-ar putea sa faca o continuare a filmului cult al anilor ''''90, "La limita extrema/ Point Break".

Starul filmului "Dirty Dancing", Swayze, 55 de ani, care in prezent face chimioterapie si urmeaza un tratament experimental, a spus ca va continua sa munceasca atat timp cat ii va permite starea de sanatate.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=7529&data=2008-06-07