< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - vineri, 6 iunie 2008

Basescu vrea alta harta

Presedintele este nemultumit de impartirea administrativa a tarii

Razboiul politic purtat cu premierul Tariceanu si desele interpretari ale legii fundamentale de catre Curtea Constitutionala l-au determinat pe presedintele Traian Basescu sa infiinteze ieri o Comisie de Analiza a Regimului Politic si Constitutional Romanesc. Scopul acesteia este de a-i prezent un raport cu principalele carente ale Constitutiei si un nou mod de impartire administrativa a tarii. Seful statului a spus ca aceasta comisie formata din "specialisti neutri", trebuie sa identifice principalele lucruri care urmeaza sa fie revizuite pentru modernizarea tarii.

"Ar fi de mare importanta ca specialisti neutri sa priveasca in Constitutie si in regimul politic. M-ar interesa un punct de vedere al membrilor acestei Comisii referitoare la ce ar trebui revizuit in Constitutie, astfel incat statul sa fie functional", a sustinut presedintele Basescu. Seful statului a explicat insa ca nu intra in atributiile Comisiei scrierea unei noi Constitutii, deoarece acest atribut apartine Parlamentului. In materialul pe care Comisia de Analiza il va prezenta presedintelui vor fi prezente principalele deficiente ale Constitutiei si propuneri pentru rezolvarea lor. Seful statului le-a atras atentia specialistilor intruniti in Comisie sa elaboreze in "timp rezonabil" documentele, pentru ca ele sa poate fi puse la dispozitia Parlamentului si dezbaterii publice. Traian Basescu a adaugat ca a considerat necesar un astfel de demers din cauza ultimelor trei ani care au evidentiat deficiente consistente ale Constitutiei. "O lucrare de analiza a regimului politic din Romania ar fi de interes public deosebit", a conchis seful statului.

+n=Solutie pentru deblocarea crizelor

Traian Basescu s-a aratat nemultumit si de modul actual de impartire administrativa a tarii, despre care a spus ca nu corespunde nevoilor de dezvoltare. "Mai mult decat posibilitatile de deblocare a crizelor in functionarea institutiilor m-ar interesa un punct de vedere referitor la impartirea administrativ teritoriala a tarii pe care o consider depasita", a afirmat seful statului. El a precizat ca din cauza acestei stari de fapt, exista dificultati in absorbtia fondurilor comunitare. La randul sau, Ioan Stanomir, presedintele Comisiei de analiza a regimului politic si constitutional, a sustinut ca modernizarea statului nu poate fi facuta fara modernizarea Constitutiei. Legea fundamentala, adoptata in 1991, a suferit o singura revizuire in 2003. Potrivit articolului 150, revizuirea Constitutiei poate fi initiata de presedinte, la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.

Componenta Comisiei

Presedinti onorifici:

Matei Dogan - director emerit de cercetare la Centrul National al Cercetarii Stiintifice din Paris

Aurelian Craiutu - profesor de teorie politica la Indiana University

Membrii:

Radu Carp, Corneliu Liviu Popescu, Elena Simina Tanasescu, Iulia Motoc, Marius Balan, Dacian Dragos, Veress

Emod, Constatin Valentin si

Manuel Gutan

Cristian ANDREI

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=238369&data=2008-06-06