< Imprimare >      ZIUA - SPORT - vineri, 6 iunie 2008

Dobos il ameninta pe Sandu

Dupa ce "U" Cluj a fost penalizata cu sase puncte in "cazul valiza", iar presedintele clubului, Anton Dobos, a primit interdictia de a mai intra pe un stadion de fotbal vreme de doi ani, acesta din urma a amenintat cu dezvaluri din interiorul FRF, forul unde crede el ca s-a stabilit aceasta decizie.

Prinsa, prin intermediul lui Gigel Coman, in valtoarea incercarii de "premiere" a lui Gigi Becali, cel care incerca sa-i motiveze suplimentar pe jucatorii lui Arpad Meszaros in meciul disputat contra celor de la CFR Cluj, "U" Cluj a reactionat dur prin vocea lui Dobos. "Daca Mircea Sandu si-a dat acordul pentru aceasta decizie si vrea razboi cu mine, sa stie ca nu sunt omul bun care crede el! Va avea de acum incolo, in fiecare zi, un articol in presa despre tot ce se intampla cu adevarat in federatie. Nu am probleme, sa ma condamne pe mine 200 de ani, dar sa nu se ia de Universitatea Cluj. Am zis ca raman aici, pentru ca este un club care a jucat corect si am zis ca raman chiar si fara salariu, dar repet, sa nu se ia de club. Aceasta decizie ne arata ca suntem in jungla, ca traim in Congo", a spus Dobos. De asemenea, fostul fundas al Stelei a fost foarte deranjat de faptul ca echipa sa este folosita pe post de tap ispasitor, si a adaugat ca nu-l interseaza soarta Stelei sau a lui Gigi Becali, ci doar cea a Univeristatii Cluj. "Nu consider ca sunt in aceeasi balanta cu Gigi Becali ca pedeapsa, pentru ca nu ma intereseaza ce mi se intampla mie sau lui. Vom face apel la prima ora, dar nu se poate asa ceva, sa loveasca in noi fara dovezi, doar ca sa existe un tap ispasitor. Daca Mircea Sandu crede ca incepe coruptia in fotbalul romanesc cu Dobos, inseamna ca suntem pe drumul cel bun si DNA poate sa se desfiinteze pentru ca nu are ce face in acest domeniu! Sa ma bage DNA-ul cat vrea pe mine in puscarie, daca ei cred ca sunt corupt, dar sa lase Universitatea Cluj in pace!", a mai adaugat Dobos.

Cristian MUNTEANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=238364&data=2008-06-06