Simpatiile generalului Schuyler

Generalul american Cortland Van Renosselaer Schuyler (1900-1993) a sosit la Bucuresti in noiembrie 1944, ramanand in capitala Romaniei pana la sfarsitul anului 1946. Era reprezentantul Statelor Unite in Comisia Aliata de Control, alcatuita din membrii celor trei puteri invingatoare (SUA, Marea Britanie, URSS) in scopul aplicarii prevederilor Conventiei de Armistitiu cu Romania. Schuyler era seful unei misiuni militare alcatuita din putine persoane, cu puteri restranse, intr-o tara in care isi impuneau deja vointa rusii, respectiv generalul sovietic Susaikov.

Un jurnal inedit

In 1947, Schuyler a revenit la Washington iar ulterior a jucat un rol in crearea NATO. Intre 28 ianuarie 1945-20 septembrie 1946, generalul Schuyler a tinut un jurnalul ramas multa vreme inedit. Textul acestuia a fost trimis in Romania, tradus si editat in 1997 la Editura Enciclopedica. Lectura jurnalului tinut la Bucuresti de generalul Schuyler dezvaluie un spirit cultivat, un domn, un om care cunoaste realitatile romanesti, atasandu-se de ele, ca si de elita societatii noastre, pentru care manifesta simpatie si chiar admiratie. Schuyler il intalneste si pe Patriarhul Nicodim Munteanu. Asa cum reiese din notele sale, Patriarhul ii lasa impresia unui om franc, in discutia cu seful Misiunii militare americane, neascunzandu-si ingrijorarea fata de cererile si pretentiile ocupantului sovietic in plan bisericesc. In momentul intalnirii cu Schuyler, Nicodim isi temporiza o vizita la Moscova. Iata insa relatarea intrevederii, consemnata in jurnalul generalului american si datata vineri, 2 august 1946: "Am parasit Bucurestiul intr-un vagon de calatori particular, deplasandu-ne noaptea catre Piatra Neamt. Acolo am fost asteptati de automobilele noastre, sosite in cursul zilei de ieri si, insotiti de un general roman din zona, am condus prin Muntii Moldovei spre Manastirea Neamt, unde am luat pranzul cu patriarhul Nicodim. Patriarhul a fost foarte prietenos si extrem de deschis. Ne-a vorbit despre toate dificultatile pe care le are cu Biserica Ortodoxa Rusa, insistand indeosebi asupra pretentiilor rusilor de a schimba calendarul, de a inapoia obiectele jefuite din bisericile din Transnistria si de a elibera preotii rusi care se presupune ca se gaseau inca in inchisori din Romania. Ne-a spus ca a replicat cu asprime, aratand ca asemenea cereri se bazau pe informatii complet false, ca era surprins de faptul ca patriarhul rus putea acorda credit unori atari zvonuri si ca, in nici un caz, nu va schimba calendarul. A spus ca, de curand, primise o confirmare concilianta de primire a raspunsului sau si ca, in afara de presiunile ocazionale exercitate pentru a-l determina sa viziteze Moscova, nu mai avusese in ultimul timp nici o alta comunicare cu Biserica rusa."

Patriarhul Nicodim vorbea impecabil ruseste si tradusese teologie rusa sau carti de teologie prin intermediar rusesc - precum lucrarea lui V. Farrar despre Apostolul Pavel. Era licentiatul Academiei duhovnicesti din Kiev, ale carei cursuri le urmase intre anii 1890-1895. In 1917 participase ca delegat al Bisericii noastre la Marele Sobor de la Moscova la care s-a decis reinfiintarea Patriarhiei Ruse. Insa in februarie 1945 Patriarhul Nicodim refuzase sa mearga la Moscova cu prilejul alegerii si intronizarii Patriarhului Alexei I. Trimisese o delegatie sinodala condusa de Iosif Gafton, episcopul Argesului. Din aprilie 1946 - de cand o tot anuntau ziarele - Nicodim isi amana vizita promisa la Moscova. Altminteri, il impresionase pe generalul Susaikov cu rusa pe care o vorbea fluent si cu mesele la care il poftise. In consecinta, Susaikov daruise Patriarhiei doua autocamioane americane de mare tonaj si doua automobile de teren Willys (jeepuri).

Acuzatiile referitoare la obiecte de cult jefuite de clericii romani din Transnistria erau absurde. Misiunea bisericeasca de la Odessa restaurase si chiar ridicase biserici pe pamantul dintre Nistru si Bug si dusese acolo multe carti si obiecte de cult. Cat priveste ineptia cu preotii inchisi in puscarii romanesti (poate fugiti din inchisori sovietice), aceasta ii putea avea in vedere pe clericii rusi - cateva duzini - care gasisera adapost in tara noastra. Din timpul razboiului, traiau la Manastirea Cernica fostul mitropolit Nicolae al Rostovului (inmormantat ulterior in cimitirul de acolo) si un mare duhovnic, Ioan Kulighin, care pusese bazele "Rugului aprins". Acesta va fi ridicat de NKVD si dus in Siberia. Un cleric rus, Serghie, mort in anii '80, a subzistat cateva decenii ca pivnicer al Patriarhiei, aratandu-se insa ingrat cu binefacatorii sai, intrucat nu a voit sa le divulge secretul prepararii vinului, preferand sa-l duca cu el in mormant.

Doua zile dupa intalnirea cu Patriarhul Nicodim, generalul Schuyler si suita sa se opresc la manastirile Voronet si Sucevita; "La ultima manastire - noteaza generalul in jurnal - am fost omeniti cu darnicie de mitropolitul Bucovinei. S-a facut o slujba speciala pentru noi in biserica, iar pranzul dat in cinstea noastra a constat din noua sau zece feluri de mancare; au mai participat inca vreo zece oaspeti, majoritatea inalte fete bisericesti."

Dominatia Rusiei, inevitabila

In septembrie si la inceputul lunii urmatoare, tensiunea provocata de temporizarea vizitei la Moscova a Patriarhului Nicodim atinsese cote alarmante. In cele din urma, pe 23 octombrie 1946, Intaistatatorul Bisericii pleaca, in fine, cu un tren special la Moscova, insotit de o suita, si ajunge acolo peste doua zile. Apar zvonuri ca va fi otravit pentru a nu povesti ce vazuse in tara sovietelor. Nicodim se intoarce insa de la Moscova viu si nevatamat. Se spune ca vazandu-i prestanta si demnitatea cu care s-a comportat in cursul vizitei sale, un ierarh sau preot rus ar fi exclamat: "Vto patriarh!" ("Asta patriarh!").

Pe 6 noiembrie 1946, Patriarhul Nicodim coboara din tren in Gara Baneasa, intampinat de premierul Petru Groza - care il petrecuse si la plecare -, de ministrul Cultelor si de peste cincizeci de preoti. Este rezervat si totodata abil in declaratiile le face. Il insotise in aceasta vizita si episcopul Oradiei, Nicolae Popoviciu, care mai tarziu, cand regimul comunist era pe deplin instalat in Romania, va spune ca ii asteapta pe americani.

La scurta vreme dupa revenirea Patriarhului Nicodim de la Moscova, generalul Schuyler paraseste Romania, intorcandu-se in Statele Unite, mahnit ca, asa cum presimtea, in tara de care se atasase, vor imparati Sovietele si va fi instaurat un regim dupa chipul si asemanarea lor. Intuise adevarul acesta inca din luna februarie 1946, abia intors de la Washington, cand consemna in jurnal: "Dupa ce am discutat cu persoane-cheie din Departamentele de Stat si de Razboi, am plecat cu convingerea ca problema Romaniei nu mai este privita ca una de importanta majora. Am avut senzatia clara ca acum suntem gata sa acceptam faptul ca dominatia Rusiei asupra Romaniei este inevitabila si ca probabil nu trebuie sa ne asteptam sa vedem vreodata organizandu-se acolo alegeri libere, in sensul in care intelegem noi acest termen. Se pare ca urmeaza sa ne pastram totusi o aparenta de interes in privinta Romaniei, cel putin pana cand se va semna Tratatul de Pace...".

Cantecul de lebada al high-life-ului

Ultima zi a anului 1945, Averell Harriman, ambasadorul Statelor Unite la Moscova si-o petrecuse la Bucuresti, insotit de generalul Schuyler. Harriman sosise cu o zi inainte. Concomitent cu el sosise la Bucuresti si Visinschi. In seara zilei de 31 decembrie 1945, Harriman si generalul Schuyler, dupa cina, fac act de prezenta "la o mare petrecere ruseasca de Anul Nou, la Cercul Militar". Apoi, generalul si fiica ambasadorului petrec impreuna Revelionul: "I-am dus pe dra Harriman si pe domnul Page, secretarul ambasadorului - scrie Schuyler -, la petrecerea data de dl Auschnitt, si au fost foarte impresionati de frumusetea si talentul persoanelor din inalta societate bucuresteana. In cursul serii, atat ambasadorul, cat si d-rul Harriman au facut de mai multe ori comentarii referitoare la excelenta mancare si la atmosfera generala de caldura sufleteasca ce parea sa domneasca in Bucuresti. Au precizat ca situatia contrasta mult cu aceea cu care se obisnuisera la Moscova, unde chiar si diplomatii intampinau mari dificultati in procurarea tuturor alimentelor pe care le doreau."

Ambianta elevata din high-life-ul bucurestean era insa un cantec de lebada. Schuyler va intui adevarul acesta abia peste doua luni, marturisindu-si presimtirile in jurnal - cum s-a vazut - odata intors de la Washington. Averell Harriman cunostea probabil mult mai bine cum aveau sa evolueze lucrurile in Romania.

Reiese limpede din jurnalul generalului Schuyler ca la Sindrofia - era noaptea de Revelion - din casa industriasului Max Auschnitt au luat parte, alaturi de el, doar fiica si secretarul lui Averell Harriman. NU insa si ambasadorul american la Moscova. A umblat vorba pe atunci, dar si mai tarziu, ca Harriman si-ar fi petrecut noaptea aceea in bratele unei tinere si frumoase cucoane pe care, la despartire, ar fi sfatuit-o sa paraseasca Romania cat mai repede. Notele generalului Schuyler sugereaza ca episodul acela nu a fost o barfa bucuresteana, ci realitate.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=238345&data=2008-06-06