< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - miercuri, 4 iunie 2008

300 de milioane de lei pentru programele nationale de sanatate

Doua spitale din Capitala au primit fonduri pentru consolidarea si modernizarea infrastructurii

Programale nationale de sanatate - de evaluare, profilactice si cu scop curativ - vor beneficia de o majorare bugetara de la aproximativ 1,28 miliarde lei la peste 1,3 miliarde lei, potrivit unui Hotarari adoptate, miercuri, de Guvern. In plus, fondurile alocate Ministerului Sanatatii Publice (MSP) au fost suplimentate cu 5.146 milioane de lei, pentru consolidarea si modernizarea infrastructurii a doua spitale din Bucuresti.

In ceea ce priveste dotarea cu laptop-uri si imprimante, necesara derularii Programului national privind evaluarea starii de sanatate a populatiei, aceasta va fi asigurata medicilor de familie prin transfer, gratuit, de la Ministerul Sanatatii Publice. Transferul se va face prin Centrul National pentru Organizarea si Asigurarea Sistemului Informational si Informatic in domeniul sanatatii, la directiile medicale. Incepand cu 15 aprilie 2008, medicii de familie din mai multe judete din tara au primit laptopuri si imprimante de la Ministerul Sanatatii. In Bucuresti, laptopurile si imprimantele au fost distribuite inainte si dupa sarbatorile de Pasti, iar in judetul Mures, au fost impartite laptopuri la peste 310 de medici in 19 aprilie.

Spitalele de urgenta din 15 judete vor fi reabilitate

Doua spitale din Bucuresti au primit fonduri pentru consolidare si modernizarea infrastructurii. Fondurile alocate Ministerului Sanatatii Publice au fost suplimentate, miercuri, in sedinta de Guvern, cu 5.146 milioane de lei pentru consolidarea si modernizarea infrastructurii a doua unitati. Astdfel, Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. Bagdasar Arseni a primit 4,8 milioane lei pentru lucrari de consolidare si modernizare. Pentru al doilea spital, Spitalul Clinic Filantropia, a fost aprobata suma de 346.000 lei pentru dotarea cu mobilier. Totodata, din martie 2008, au inceput lucrarile de reabilitare a spitalelor de urgenta din 15 judete. Vor fi reabilitate spitalele judetene din Botosani, Buzau, Sfantu-Gheorghe, Targoviste, Targu-Jiu, Miercurea Ciuc, Slobozia, Baia Mare, Satu-Mare, Zalau, Alexandria, Tulcea, Vaslui, Ramnicu-Valcea si Focsani.

O.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=7358&data=2008-06-04