< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - marti, 27 mai 2008

Minune: O fetita de 3 ani a cazut de la etajul patru si nu a patit nimic

-Micuta i-a socat pe doctori cand a intrat pe picioarele ei in Spital

Desi are doar trei anisori, o fetita din orasul Livada, judetul Satu-Mare poate spune ca s-a nascut a doua oara: a scapat ca prin minune cu viata dupa ce a cazut in gol de la etajul IV. Mai mult decat atat, ea nu a suferit nici macar o zagarietura si i-a socat pe medici cand a intrat pe picioarele ei in Spital. "Incidentul a avut loc astazi (marti n.r.) in jurul orei 10,50. Spre norocul ei, minora a cazut pe pamant. A avut zile", a declarat pentru ZIUA Online purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Satu Mare, inspectorul principal Rozalia Slatian. Din cele constatate de anchetatori reiese ca fetita era in grija unei bunici. Cu putin timp inainte de incident, bunica a coborat sa faca unele cumparaturi intr-un magazin din apropiere. Femeia o lasase dormind pe nepoata sa. Intre timp, insa, fetita s-a trezit si a ajuns la balcon. Tot uitandu-se dupa bunica ei, ea s-a aplecat prea mult in exterior si a cazut. La scurt timp dupa impactul cu solul, micuta a fost transportata de urgenta la dispensarul din localitate. Medicul de acolo si-a facut cruce cand a vazut ca fetita era doar un pic speriata dar nu avea nici o fractura sau macar vre-o leziune. Pentru mai multa siguranta, ea a fost preluata de o ambulanta si dusa la Spitalul Judetean Satu Mare. In urma investigatiilor medicale s-a stabilit ca starea fetitei este buna, insa a ramas internata la sectia chirurgie infantila pentru a fi monitorizata.

P.C.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=7065&data=2008-05-27