< Imprimare >      ZIUA - MAGAZIN - luni, 26 mai 2008

Record pe Everest

Un nepalez de 76 de ani a devenit cel mai in varsta alpinist care a escaladat "acoperisul lumii".

Min Bahadur Sherchan, in varsta de 76 de ani, a atins varful Everest ieri dimineata, impreuna cu insotitorii sai, a declarat Ramesh Chetri, un oficial din Ministerul nepalez al Turismului. Batranul alpinist "este sanatos si in prezent coboara cu prudenta pantele inghetate ale Everestului", a adaugat sursa citata, precizand ca el va ajunge la tabara de baza luni. Nepalezul de 76 de ani a depasit astfel recordul stabilit anul trecut de alpinistul japonez Katsusuke Yanagisawa, care a escaladat acelasi varf, anul trecut, la varsta de 71 de ani. "De-a lungul timpului, nepalezii au stabilit tot felul de recordul pe Everest. Era normal ca si recorduri pentru varsta sa apartina tot nepalezilor", a precizat temerarul alipinist inainte de stabilirea recordului. Varful Everest, situat la frontiera dintre Nepal si Tibet, este cel mai inalt din lume, avand 8.848 de metri.

Primii care au cucerit acest varf au fost britanicul Edmund Hillary si nepalezul Tenzing Norgay, pe 29 mai 1953. De atunci, Everestul a fost "cucerit" de peste 3000 de ori. (D.M.V.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=237778&data=2008-05-26