< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - miercuri, 14 mai 2008

Fumatori din toate tarile, treceti la tigara electrica

Cum fumatorii au devenit niste paria in mai toate tarile occidentale, oameni de bine s-au gandit sa gaseasca o solutie care sa impace si capra, si varza, cum s-ar zice. Astfel ca, au inventat tigara electrica. Acesta ii va ajuta pe multi fumatori sa isi satisfaca nevoia de nicotina fara sa ii mai deranjeze pe cei din jur, transmite Daily Mail.

La prima vedere, aceasta arata ca si o tigara normala. Alba, cu filtru, avand aproape aceeasi lungime. Insa in interiorul sau se ascunde o camera de vaporizare ce transforma nicotina lichida in vapori ce sunt inhalati apoi de fumator. Aceasta inventie, spre deosebire de o tigara normala, este mult mai sanatoasa, desi pare un pleonasm. In componenta ei nu este decat un ingredient, si anume nicotina. O tigara normala are, pe langa tutun, peste 4.000 de substante chimice printre care si gudronul, principalul vinovat pentru bolile cauzate de fumat.

Tigara electrica este alimentata de o baterie, are un varf rosu ce imita tigara normala si gustul asemanator. Producatorii sustin ca aceasta poate fi folosita in locuri unde fumatul este interzis, pentru ca nu produce fum si nu este daunatoare celor din jur. Acestia dau asigurari utilizatorilor ca nu se pot imbolnavii de cancer pulmonar.

Tigara se numeste Gamucci Tigara Micro-Electrica. Utilizeaza cartuse mici din material plastic, care sunt umplute cu nicotina lichida. Ca si la o tigara normala, fiecare cartus difera in concentratia de nicotina pe care o contine. Concentratia incepe de la sase miligrame de nicotina pentru treapta inferioara, 11 miligrame de nicotina pentru treapta medie si 16 miligrame de nicotina pentru treapta superioara de concentratie.

Toata "magia" se petrece intr-o camera de atomizare ce incalzeste nicotina lichida si o transforma in vapori ce sunt apoi inhalati de utilizator. Efectele se fac simtite imediat, fara efectul nociv al gudronului sau agentilor cancerigeni. Fumatul pasiv este imposibil, vaporii fiind risipiti imediat in mediul inconjurator. Aceasta caracteristica face tigara electrica perfecta pentru locurile in care fumatul este interzis.

Tigara Gamucci se poate cumpara online la pretul de 62 de euro. In pachet mai sunt cuprinse inca doua porturi pentru nicotina lichida, cinci baterii (ce dau aspectul caracteristic tigarii) si un incarcator. Aceasta este disponibila numai persoanelor de peste 18 ani si nu este recomandata femeilor gravide sau care alapteaza.

"Gamucci poate fi utilizata de orice persoana care vrea sa se bucure linistita de o tigara, intr-un bar in care fumatul este interzis. Ea nu are flacara, nu produce fum si nici nu elibereaza substante chimice. Tigara are o baterie de 3.7 volti si o camera de atomizare la care poate fi conectat cartusul de nicotina. Tragand din tigara se activeaza camera de atomizare care declanseaza incalzirea nicotinei pana la transformarea acesteia in vapori. Nicotina poate fi simtita imediat de fumator, ca si in cazul unei tigari normale. Are acelasi gust de tutun si un varf ce se aprinde rosu cand este folosita. Se incarca la un incarcator special si rezista o zi si in cazul unui fumator impatimit", a declarat Tim Booth, fondator al organizatiei "I want one of this", ce militeaza pentru drepturile fumatorilor.

Robert MIRCEA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=6564&data=2008-05-14