Acuzatiile Carlei del Ponte

Procuroarea Tribunalului Penal International Carla del Ponte - cunoscuta ca o vehementa acuzatoare a criminalilor de razboi sarbi - a facut in luna aprilie o dezvaluire socanta: in activitatea sa s-a intalnit cu dovezi si indicii privind traficul de organe efectuat de albanezii kosovari. Afirmatiile sale au fost publicate in volumul "Vanatoarea: eu si criminalii de razboi", scris de Carla del Ponte in colaborare cu Chuck Sudetici, reporter la New York Times. Stirea a facut rapid inconjurul lumii - insa nu a primit atentia mass-media la care ar fi fost indreptatita. Mandatul de procuror al Carlei Del Ponte s-a incheiat la sfarsitul anului 2007, iar din ianuarie 2008 ea a devenit ambasador al Elvetiei in Argentina - o pozitie care nu i-a permis sa-si promoveze cartea in Europa. In randurile care urmeaza, va prezentam o traducere a fragmentelor din volumul Carlei del Ponte in care descrie cu maxima prudenta cele intamplate in legatura cu chestiunea traficului de organe. Numarul sarbilor si ne-albanezilor disparuti din Kosovo este unul disputat si in prezent. Misiunea ONU in Kosovo sustine ca este vorba de 523 de sarbi, 2384 de albanezi si 201 persoane de alta etnie; in vreme ce asociatiile familiilor sarbe sustin ca este vorba de peste 1300 de ne-albanezi disparuti in Kosovo. O informatie neverificata din alte surse - transmisa de agentia de presa rusa ITAR TASS - sustine ca printre victimele presupusului trafic de organe din Kosovo s-ar fi gasit si cetateni romani.

Din surse jurnalistice

"Biroul procurorilor a primit informatii puse la dispozitia UNMIK de o echipa de jurnalisti de incredere ca, in vara anului 1999, albanezi kosovari au transportat 300 de persoane rapite din Kosovo in Albania. Acesti prizonieri au fost initial tinuti in niste cladiri din Kukes si Tropoje (n.red. nord-estul Albaniei). Conform surselor jurnalistilor, identificate exclusiv ca albanezi kosovari, unii dintre cei mai tineri si sanatosi prizonieri au fost vizitati de medici si nu au fost loviti niciodata. Au fost transferati in alte lagare de detentie din Burrel si zonele invecinate, o locatie fiind o baraca din spatele unei cladiri galbene la 20 de kilometri de oras. Una dintre incaperile acestei case, au sustinut jurnalistii, era dotata cu aparatura pentru operatii chirurgicale, acesta fiind locul in care chirurgii au recoltat organele prizonierilor. Aceste organe, conform surselor, au fost trimise la aeroportul Rinas din Tirana, de unde au fost transportate la clinici din strainatate pentru a fi transplantate unor pacienti care au platit. Una dintre sursele jurnalistilor a participat personal la un astfel de transport. Victimele, lipsite de un rinichi, au fost ulterior inchise in baraca pana in momentul in care au fost ucise pentru alte organe vitale. Astfel restul prizonierilor din baraca au aflat ce soarta ii astepta si, conform surselor, au solicitat sa fie ucisi imediat. Printre prizonierii din aceste baraci s-au numarat femei din Kosovo, Albania, Rusia si alte tari slave. Doua dintre sursele jurnalistilor au spus ca au ajutat la inmormantarea mortilor in jurul casei galbene si in cimitirul din vecinatate. Conform surselor, traficul de organe a fost realizat cu stirea si implicarea activa a oficialilor de rang mediu si inalt UCK (Armata de Eliberare a Kosovo)".

Informatii concurente

Investigatorii tribunalului au descoperit ca desi informatiile ii faceau pe jurnalisti sa lacrimeze, detaliile erau coerente si confirmau date culese direct chiar de tribunal. "Materialul tribunalului nu cuprinde informatii specifice din Albania, insa un numar redus de declaratii ale martorilor si alte materiale pe care le avem confirma si, pana la un punct, amplifica informatiile detinute", am notat intr-un memo legat de aceasta activitate. "Toate persoanele pe care sursele le citeaza ca fiind prezente in taberele din Albania din vara anului 1999 au fost declarate disparute in aceeasi perioada si nu au mai fost gasite de atunci", mai notam. Implicatiile erau evidente: "Data fiind natura extrem de grava a acestor cazuri, faptul ca practic nici unul din cadavrele victimelor UCK nu a fost gasit in cadrul sapaturilor din Kosovo si faptul ca aceste atrocitati ar fi fost comise sub supravegherea si comanda conducerii UCK de rang mediu sau inalt, face ca ele sa trebuiasca sa fie investigate in cel mai complet mod posibil de experti si investigatori profesionisti", mai scriam atunci.

Victimele din aceste cazuri au fost probabil capturate dupa incheierea campaniei aeriene a NATO intr-o perioada in care provincia Kosovo era intesata cu trupe straine de mentinere a pacii si legiuni de investigatori si reprezentanti ai operatiunilor de respectare a drepturilor omului. Nu a fost clar daca crimele comise in aceasta perioada intrau sub mandatul tribunalului. Biroul procurorilor ar fi trebuit sa solicite numele surselor de la jurnalisti si UNMIK ca si orice alte informatii care le aveau asupra acestui caz. (...)"

Investigatia

"La cateva luni dupa aceea (octombrie 2002, n.red.) investigatorii tribunalului si UNMIK au ajuns in zona centrala a Albaniei la casa galbena indicata de sursele jurnalistilor ca locul unde prizonierii erau ucisi pentru a le fi prelevate organele. Investigatorii au fost insotiti la fata locului de jurnalisti si un procuror albanez. Casa era acum alba. Proprietarul a negat ca ar fi vopsit-o, desi investigatorii au gasit urme de vopsea galbena de-a lungul bazei peretilor. In interior, investigatorii au gasit fragmente de tifon, o siringa folosita, doi saci de plastic pentru solutii intravenoase murdari de noroi, flacoane de medicamente golite, printre care unele erau ale unui relaxant muscular des folosit in operatii chirurgicale. Aplicarea unei substante chimice a dezvaluit echipei de investigatori urme de sange pe pereti si pe podelele unei incaperi din acea casa, cu exceptia unei zone curate pe podea de dimensiunile 180 pe 60 de centimetri. Proprietarul casei a oferit o varietate de explicatii asupra prezentei petelor de sange in cursul celor doua zile de investigatii petrecute de echipa in sat. Initial a spus ca, cu multi ani in urma, nevasta lui a nascut in acea camera, insa mai apoi, cand sotia sa a spus ca a nascut in alta parte, el a declarat ca familia sa a folosit acea incapere pentru sacrificarea de animale cu ocazia unui festival musulman. Este tentant sa tragi concluzii din aceste investigatii, combinate cu marturia fragmentara a jurnalistilor. Povesti despre prizonieri ucisi de traficanti de organe circula in multe zone de conflict, insa rareori este posibila gasirea de dovezi concrete care sa separe aceste povesti de legendele urbane. Seringa, sacii pentru solutii intravenoase, tifonul - toate acestea sunt in mod clar materiale care confirma povestea, insa ca dovezi sunt din nefericire insuficiente. Investigatorii nu au reusit sa determine daca urmele de sange gasite provin de la sange uman. Sursele nu au putut indica locul une au fost inmormantate presupusele victime astfel ca noi nu am putut gasi cadavrele".

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=237047&data=2008-05-10