< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MONDEN - miercuri, 23 aprilie 2008

Comportamentul ciudat al actorului Peter Falk, pus pe seama varstei inaintate

Interpretul locotenentului Colombo a ajuns sa umble razna pe strazi

Cine ar fi crezut ca batranetea il va lovi atat de crunt pe actorul Peter Falk, charismaticul interpret al detectivului Colombo. Zilele trecute, vedeta anilor '70 a socat trecatorii aflati pe un bulevard din Beverly Hills cu un comportament ciudat. Martorii citati de "Daily Mail" povestesc ca actorul de 80 de ani dadea din maini, avea parul ciufulit si hainele ravasite. Parea confuz si usor violent. Ingrijorati, oamenii au chemat politia, in speranta ca autoritatile il vor putea ajuta in vreun fel. Sositi la fata locului, politistii au fost asigurati de actorul insusi ca se simte bine si ca interventia lor nu mai este necesara.

Castigator a nu mai putin de patru premii Emmy, Peter Falk este cunoscut si iubit in special datorita rolului detectivului Colombo, un individ imbracat intr-un trenci alb murdar, in aparenta distrat si neatent, dar extrem de eficient in cariera politieneasca. Falk a urcat pentru prima data pe scena la varsta de 12 ani, in productia "Piratii din Penzance". Dupa ce a absolvit liceul din Ossining, unde era vedeta la atletism si presedintele clasei, Falk a fost bucatar in marina comerciala, apoi a studiat la Colegiul Hamilton din Clinton, New York, orasul sau natal. Si-a finalizat studiile cu o diploma in stiinte Politice, la New School for Social Research, in 1951. A facut un master in Administratie Publica, la Universitatea din Syracusa, in 1953. Dupa ce a incercat fara succes sa obtina o slujba la Agentia Centrala de Informatii, a devenit analist de management la Bugetul de Stat din Connecticut, in Hartford. In timpul liber, juca alaturi de trupa de teatru Mark Twain Maskers in Hartford si studia la White Barn Theatre, din Westport, unde a inceput sa cocheteze cu ideea de a deveni actor profesionist. In 1956, la varsta de 39 de ani, si-a abandonat slujba de la Bugetul de Stat si s-a mutat in Greenwich, pentru a urma o cariera ca actor.

Desi Falk se bucura de succes pe scena, un agent de teatru l-a sfatuit sa nu se astepte sa lucreze prea mult in filme, din cauza ochiului sau de sticla. Chirurgii ii indepartasera ochiul drept, din cauza unei tumore maligne, pe cand Peter avea trei ani. Dupa ce a refuzat multe alte oferte de seriale de televiziune, in 1965, Falk accepta sa apara in "The Trials of O'Brien", productie ce i-a adus o multime de cronici pozitive din partea criticilor. Dar inimitabilul lt. Frank Colombo e cel care i-a adus renumele si patru premii Emmy. In aprilie 2003, la a 5-a editie a Festivalului de Film Independent e rasplatit cu "Premiul pentru intreaga cariera".

Dincolo de talentul lui actoricesc, presa a scris despre Falk ca exceleaza ca artist desenator. Si-a dezvoltat aceasta pasiune ca mod de petrecere a timpului intre doua scene. A avut numeroase expozitii, precum si o expozitie a operei sale de arta in 2004, la Bulgari, in Roma.

C.S.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=5993&data=2008-04-23