< Imprimare >      ZIUA - POLITICA - marti, 15 aprilie 2008

Stiri pe scurt

Comisie de comemorare

Biroul Permanent al Camerei a decis constituirea unei comisii pentru "comemorarea celei de-a 90-a aniversari de la incheierea Primului Razboi Mondial din 1 Decembrie 1918", la propunerea deputatului PSD Bogdan Niculescu Duvaz. El a creionat si un calendar al manifestarilor in 2008, intre care o sedinta solemna a Parlamentului pentru deschiderea anului omagial, cu invitarea tuturor ambasadorilor, o sedinta solemna a Guvernului la Iasi, pentru comemorarea constituirii rezistentei, o sedinta solemna a Parlamentului la Alba Iulia. (R.I.P.)

"Codoasa" Stolojan

Seful campaniei electorale a PSD Miron Mitrea a sustinut ieri ca liderul PDL Theodor Stolojan este "o codoasa politica" si un "traseist politic", in conditiile in care democrat-liberalii asteapta in partid oameni de la PSD. "Nu ma asteptam ca (...) Theodor Stolojan sa apara ca o codoasa politica si sa mute candidati dintr-o parte in alta", a afirmat Mitrea, citat de Mediafax. Stolojan a declarat, sambata, ca in partidul pe care il conduce ar putea fi primiti acei pesedisti ce se dovedesc competenti si integri. (R.I.P.)

Pelerinajul alesilor

Conducerea Camerei Deputatilor a aprobat deplasarea deputatilor Petru Andea (PSD) si Miron Ignat (minoritati nationale) in insula Rhodos, Grecia, in perioada 25-29 iunie, pentru participarea la cea de-a 15-a "Adunare generala anuala a AIO". Tematica reuniunii va fi "Provocari generate de criza sistemului valorilor globale-abordare crestin-ortodoxa", se arata intr-un memorandum intern. Si deputatul PNL Samuel Valentin Bosneac va vizita Coreea de Sud, intre 14-16 mai, la cea de-a 40-a editie a "Micului dejun national cu rugaciune". (R.I.P.)

Diaconescu inlocuit

Secretarul executiv pentru afaceri politice al PSD, Marius Lazar, a anuntat ieri ca in perioada campaniei electorale va tine legatura cu presa, in locul purtatorului de cuvant oficial al partidului, Cristian Diaconescu, candidat la Primaria Capitalei. Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a fost validat, vineri, de Comitetul Executiv al partidului, cu unanimitate de voturi, candidat al social-democratilor la Primaria Capitalei.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=236100&data=2008-04-15