< Imprimare >      ZIUA - SPORT - luni, 31 martie 2008

Verdict: 0-3!

Rapid a pierdut la "masa verde" meciul cu Steaua din Giulesti

Comisia de Disciplina a FRF a decis vineri noa-pte, dupa o sedinta de aproape noua ore, sa acorde victoria Stelei, cu 3-0, in derby-ul cu Rapid, intrerupt in minutul 74, la scorul de 1-0, pentru giulesteni, dupa ce arbitrul Al. Deaconu a fost lovit cu un obiect aruncat din tribuna. Rapid plateste si o amenda cumulata de 53.500 de lei; in plus, gruparea giulesteana a fost penalizata si cu organizarea a doua jocuri pe teren propriu fara accesul publicului. De partea cealalta, Steaua l-a pierdut pentru inca patru etape pe Lovin (acesta mai primise doua etape de suspendare dupa meciul cu UTA), gasit vinovat de presiuni asupra arbitrului si pentru provocarea publicului.

"A fost o decizie foarte grea, apararile celor doua cluburi au fost foarte bine si profesionist facute", a spus Daniel Marin Cernat, presedintele Comisiei de Disciplina. Aceasta a judecat vineri, incepand de la ora 17, timp de aproape trei ore, exceptiile ridicate de Rapid, pe care insa le-a respins.

Judecarea propriu-zisa a cazului a inceput cu putin inainte de ora 20 si au fost audiati oficiali ai celor doua cluburi, jucatorii Cristian Sapunaru (Rapid) si Florin Lovin (Steaua), arbitrii si observatorul Valentin Alexandru. Verdictul a fost anuntat sambata, la ora 1,50!

Initial, cazul trebuia sa se judece miercurea trecuta, dar verdictul a fost amanat deoarece Comisia de Disciplina s-a declarat necompetenta sa judece o plangere a giulestenilor. Rapid a formulat o plangere impotriva deciziei arbitrului, considerand ca decizia sa de a intrerupe meciul este neregulamentara.

Comisia de Disciplina si-a declinat competenta si a cerut Comisiei Centrale a Arbitrilor sa se pronunte daca Deaconu a procedat regulamentar atunci cand a suspendat partida. CCA a hotarat vineri, la pranz, ca decizia arbitrului de a opri meciul Rapid - Steaua a fost corecta. Deaconu a suspendat meciul Rapid - Steaua in minutul 73, la scorul de 1-0, dupa ce a fost lovit cu o bricheta aruncata din tribuna. Oficialii rapidisti cereau Comisiei de Disciplina reluarea jocului din minutul 74, de la scorul de 1-0, in timp ce stelistii au solicitat sa castige meciul cu 3-0, la "masa verde".

Conform unor surse federale, FC Rapid a fost sanctionat cu pierderea la "masa verde", scor 0-3, a derby-ului cu Steaua, deoarece nu a asigurat protectia arbitrilor si a echipei oaspete: "Hotararea comisiei s-a dat numai pe aspectul neluarii masurilor de protectie a echipei vizitatoare si a arbitrilor, fapt ce a dus la oprirea jocului.

Comisia nu s-a pronuntat asupra deciziei arbitrului de a opri meciul, intrucat nu a avut competenta pentru judecarea deciziei. Competenta asupra deciziilor arbitrului apartine CCA. Insa acest organism nu a avut curajul sa decida daca hotararea arbitrului a fost sau nu regulamentara. Le-a fost frica, stiind ca articolele 51 si 66 prevad ca CCA judeca deciziile arbitrilor".

SENTINTA COMISIEI DE DISCIPLINA

- in baza articolului 83.2, raportat la art. 34 din regulamentul disciplinar al FRF, se sanctioneaza FC Rapid cu pierderea jocului cu forfait, deci cu scorul de 0-3, si cu o penalitate de 3.500 lei

- in baza articolului 83.3, litera d, raportat la articolul 82.1 si 3, literele a si c, din regulamentul disciplinar al FRF, se sanctioneaza FC Rapid cu organizarea a doua jocuri pe teren propriu fara accesul publicului si o penalitate de 50.000 lei

- potrivit articolului 51 din regulamentul disciplinar al FRF, Florin Lovin a fost suspendat patru meciuri si amendat cu 6.500 lei (aceasta suspendare se adauga celei de doua etape, dictata miercuri de Comisia de Disciplina, dupa un fault dur comis de stelist in meciul cu UTA Arad).

Vot in unanimitate

In momentul in care s-a trecut la deliberare, presedintele Comisiei de Disciplina, Daniel Marin Cernat (foto), a propus 0-3 la "masa verde". Mircea Dridea a spus ca nu este corect sa se anuleze munca fotbalistilor de la Rapid, insa a votat pentru 0-3, la fel ca si ceilalti trei membri, Adrian Negut, Lucica Ghita si Victor Cicu. Mircea Calin, secretarul comisiei, n-a avut drept de vot.

10.000 pentru Argaseala

Finantatorul stelist Gigi Becali a anuntat ca l-a premiat cu 10.000 de euro pe presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argaseala, pentru faptul ca a ramas la sediul LPF pana aproape de ora 2 in noaptea de vineri spre sambata, cand s-a anuntat decizia in cazul derby-ului cu Rapid. "I-am dat 10.000 pentru devotament, pentru ca nu a parasit corabia! A stat pe corabie pana la ultima suflare. Pana la doua noaptea am mai albit putin", a spus Gigi Becali, care a precizat ca si avocatul Catalin Ciubota a fost premiat cu 5.000 de euro.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=235334&data=2008-03-31