< Imprimare >      ZIUA - EXTERNE - marti, 25 martie 2008

Stiri pe scurt

Zawahiri suna adunarea

Numarul doi al retelei Al Queda, Ayman Al-Zawahiri, a lansat un apel la noi atacuri impotriva intereselor israeliene si americane, intr-un mesaj audio captat la Washington. "Musulmani, astazi este ziua voastra. Loviti interesele evreilor, americanilor si ale tuturor celor care au participat la atacul impotriva musulmanilor", indeamna mesajul.

Zawahiri a cerut credinciosilor sa observe tintele, sa stranga bani, sa aduca echipament, sa se pregateasca si, apoi, "invocandu-l pe Allah, sa caute martiriul si paradisul". (I.C.)

Cheney, sceptic

Vicepresedintele Statelor Unite, Richard Cheney, nu crede ca liderul Autoritatii Palestiniene, Mahmud Abbas, va accepta o reconciliere cu miscarea Hamas, atat timp cat miscarea islamista nu va ceda controlul asupra Fasiei Gaza. Conform agentiei Reuters, Cheney a formulat aceasta declaratie la Ierusalim, la o zi dupa ce reprezentantii Fatah si Hamas au convenit sa reia dialogul in cadrul unei initiative a Yemenului. Presedintele SUA, George W. Bush, spera sa se ajunga la o solutie pe timpul mandatului sau. (I.C.)

Premier nou in Pakistan

Adunarea Nationala pakistaneza l-a ales, ieri, in functia de premier, pe Yousaf Raza Gilani, un oficial de rang inalt din cadrul Partidului Poporului, formatiunea fostului premier asasinat, Benazir Bhutto, relateaza Reuters. Gilani si-a adjudecat voturile a 264 din totalul de 342 de membri ai Camerei inferioare, fata de cele numai 42 obtinute de contracandidatul sau, Chaudhry Pervez Elahi, din cadrul

Ligii Musulmane Pakistaneze. (I.C.)

Reforma la britanici

Un proiect de reforma electorala in Marea Britanie prevede introducerea participarii obligatorii la scrutin, a votului alternativ si organizarea alegerilor la sfarsit de saptamana pentru cresterea prezentei la urne si majorarea legitimitatii Camerei Comunelor, noteaza The Guardian. Ministrii vor avea consultari asupra proiectului dupa alegerile locale din mai. In aceste conditii, lorzii (Camera superioara), alesi prin vot proportional, ar putea pretinde o autoritate mai mare in Parlament. (I.C.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=235075&data=2008-03-25