CRONICA DE TEATRU

Inca o montare pe un text de Adrian Lustig pe scena Teatrului de Comedie, dupa "Poker" si "Nepotu". "Clinica", in regia lui Aurel Palade, este un spectacol gandit sa fie, inainte de toate, un succes de public. Text lejer, actori bine alesi, decoruri simple. O lume nebuna, contemporana cu noi, langa noi si in noi, reminiscente freudiene, care ies azi la suprafata mai mult ca oricand, si absurdul transformat in comic pur.

De altfel, marturisirea autorului este limpede: "Am ajuns sa traim cu totii intr-o clinica mare si vesela. Care ne place la nebunie... Si care ne da forta sa ne imbracam zilnic camasa... Si atunci, daca Romania e clinica mare, de ce n-ar fi Clinica o Romanie redusa la scara? Cu personaje care frizeaza nebunia ca sa poata supravietui mai usor."

Spitalul second-hand

Intr-o clinica "ultramoderna", dotata cu aparatura second-hand, langa statuia unui Freud hermafrodit, trei "nebuni" isi cauta salvarea. O doctorita-psihiatru racolata de pe listele de someri cauta un caz de nebunie nemaipomenita care s-o faca celebra, o femeie de serviciu care e, la nevoie, bucatareasa, infirmiera si portareasa, plus directorul de clinica, toti isi cauta supape in lumea comico-absurda dintr-un pseudo-spital de nebuni.

Construite previzibil, personajele evolueaza, de asemenea, previzibil. Un actor ratat refugiat in nebunie, un boxer vicecampion balcanic si campion la sinucideri ratate, precum si un bancher, fost pompier, acuzat de frauda. Toti indragostiti de doctorita-psihiatru care asteapta de la ei o minune, un acces de nebunie perfecta, pe care ei nu i-l pot insa "darui", pentru ca nu sunt mai nebuni decat ea. Nebunia lor este o forma de supravietuire intr-o lume deviata de la cursul normal.

Fara idei regizorale remarcabile, textul lui Lustig curge uneori firesc, alteori poticnit si fortat. Propunandu-si sa dezvaluie dedesubturi ale lumii contemporane si sa-i cerceteze resorturile, spectacolul nu reuseste mai mult decat sa recompuna o realitate deformata comic, pe alocuri in tuse ingrosate, lipsita de subtilitati.

Comic subtire si comic gros

Salvat de interpretarea actoriceasca, spectacolul de pe scena de la Comedie are si momente de umor bine echilibrate. George Mihaita, in rolul lui Narcis Pasare, fostul boxer, stie sa-si povesteasca simplu (lucru tot mai rar, mai ales in spectacolele comice) incercarile de sinucidere. Si, impreuna cu Valentin Teodosiu - actorul ratat Raul Dragobete, si Virginia Mirea, in rolul bucataresei Angelica, realizeaza momentele de comic nepervertit ale montarii, desi tentatia de a aluneca spre desuet este prezenta la fiecare replica. Nu aceeasi este situatia in cazul celorlalti trei interpreti, Delia Seceleanu, in rolul doctoritei-psihiatru umbland adesea pe linia aceea sensibila care separa umorul adevarat de cel ingrosat. Florin Dobrovici, in schimb, se lupta de la inceput pana la sfarsit cu propriul personaj, nestiind prea clar in ce zona ar trebui sa-l construiasca, si ramanand din acest motiv intr-un registru plat si destul de putin convingator.

Montarea lui Aurel Palade este insa o optiune fericita in cazul in care doriti un moment de destindere, potrivita pentru scena Teatrului de Comedie.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=234927&data=2008-03-22