< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - luni, 25 februarie 2008

Despagubiri pentru porcii Smithfield

Directia Sanitara Veterinara (DSV) Timis nu este de acord sa plateasca depagubirile solicitate de firma Smithfield pentru episodul de pesta porcina inregistrat anul trecut la trei dintre fermele sale, a declarat Daroczi Csaba, director adjunct al DSV Timis.

El a precizat ca, pentru a acorda despagubiri pentru pagubele produse in cazul evolutiei unor boli trebuie indeplinite anumite conditii, de la autorizarea fermelor, la vaccinarea porcilor si respectarea conditiilor de biosecuritate. "De exemplu, la ferma Cenei au fost mai multe probleme inainte de inregistrarea episodului de pesta porcina, din cauza lipsei aplicarii masurilor de biosecuritate", a spus Csaba. El a declarat ca din cauza nerespectarii acestor conditii, DSV Timis nu este de acord cu plata despagubirilor. "Ca orice firma, Smithfield incearca sa obtina anumite compensatii financiare. Daca nu le obtin de la noi, este foarte probabil sa primeasca ceva de la Uniunea Europeana", a spus oficialul DSV Timis. De remarcat, anul trecut, Romania a contribuit cu peste un miliard de euro la bugetul UE.

In 2007, in trei dintre fermele Smithfield (n.r. - Cenei, Igris 1 si Igris 2) s-a inregistrat pesta porcina, fapt ce a dus la sacrificarea a aproape 50.000 de porci. Controalele demarate de autoritatile sanitare veterinare si de mediu au scos la iveala grave abateri de la lege in ceea ce priveste functionarea celor 33 de ferme ale companiei. (L.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=233685&data=2008-02-25