Proclamata - unilateral - duminica, independenta provinciei Kosovo fusese hotarata de mult. Nu de o luna sau doua, ci inca dinaintea campaniei NATO impotriva Serbiei din primavara lui 1999. Asa-zisele negocieri de la Rambouillet au fost, de fapt, un ultimatum cu masca diplomatica. Pentru a evita razboiul, Belgradului trebuia sa accepte inacceptabilul: sa cedeze fara lupta o bucata din teritoriul national. Lordul John W. Gilbert avea sa declare, mai tarziu, in fata unei comisii parlamentare britanice: "Conditiile puse lui Milosevici erau absolut intolerabile; era imposibil sa le admita. S-a procedat asa in mod deliberat".
AmeninTaTi cu bombardamentele NATO, sarbii au fost de acord sa ofere provinciei separatiste o larga autonomie. Nu insa si promisiunea independentei. Dar SUA si marile puteri europene decisesera deja. Altfel. Fara sa se sinchiseasca nici cat negru sub unghie de principiile dreptului international.
RecunoaSterea independenTei provinciei Kosovo este un precedent periculos, care pune sub semnul intrebarii sacrosanta inviolabilitate a frontierelor. Primul precedent a fost creat insa in 1999, cand Serbia a fost demonizata pentru ca a indraznit sa riposteze provocarilor (mergand deseori pana la crima si terorism) orchestrate de gherilele separatiste UCK. S-a scris mult despre vasta campanie mediatica menita sa acrediteze ideea unui "genocid" orchestrat de Belgrad impotriva populatiei albaneze. Astazi, statisticile arata ca, in Kosovo, cei "epurati etnic" au fost mai degraba sarbii.
Ce ar trebui sA InvATAm din aceasta lectie? Ca un stat nu are voie sa recurga la forta atunci cand integritatea teritoriala ii este amenintata din interior? Da de unde. Aceasta filozofie nu s-a aplicat niciodata conflictului israeliano-palestinian. Statele Unite nu s-au aratat la fel de ingrijorate cu privire la represaliile Ierusalimului impotriva arabilor din Cisiordania si Gaza. Dimpotriva, a sustinut mereu dreptul Israelului la autoaparare. Acest drept a fost negat sarbilor. Un exemplu limpede de dublu standard. Un altul este faptul ca premierul kosovar Hashim Thaci, un terorist notoriu, se bucura de sprijinul americanilor, care-l trateaza ca pe un politician respectabil. In plin "razboi impotriva terorismului", cand pentru suspiciuni mult mai vagi sute de oameni zac de ani de zile la Guantanamo sau prin inchisorile secrete ale CIA. Unde e coerenta?
ExplicaTia este simplA: nu principiile (fie ele morale, legale sau politice) motiveaza deciziile marilor puteri. Ci interesele. Iar aceste interese difera de la o zona la alta sau de la un moment la altul. Sa ne amintim ca, in timpul razboiului rece, Iugoslavia lui Tito, rebela fata de Moscova, era curtata de toate statele occidentale. Stim astazi ca, in 1968, britanicii se pregateau chiar sa intervina militar in cazul in care Armata Rosie ar fi profitat de invazia din Cehoslovacia pentru a-si continua drumul pana la Belgrad. Pe vremea aceea, scenariul unei prietenii intre sarbi si rusi ar fi provocat hohote de ras. E straniu cum cel mai dezvoltat stat din lagarul socialist a ajuns paria Europei, imediat dupa prabusirea comunismului. E straniu ca tari care propovaduiesc integrarea europeana au alimentat tendintele centrifuge din federatia iugoslava, contribuind serios (financiar, logistic si tactic) la demantelarea ei. Londra, Berlinul si, mai tarziu, Washingtonul s-au apucat sa redeseneze granitele in Balcani. Consecvente unui singur principiu: cel al propriului interes.
Logica dezmembrArii fostei Iugoslavii nu se aplica insa, nici macar formal, in cazul Kosovo. Fiindca aici nu vorbim despre o republica inclusa intr-o federatie din care, la o adica, se poate retrage. Kosovo nu a fost niciodata o entitate statala. A fost intotdeauna parte integranta a Serbiei, inca de la formarea vechiului regat medieval.
ASa cA astAzi asistAm la un adevarat rapt teritorial, la un dictat al marilor puteri care isi reimpart zonele de influenta. Ca de obicei, tarile mici nu au nici un cuvant de spus.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=233445&data=2008-02-20