A FOST ODATA...

La 17 februarie 1947 se stingea in resedinta personala de la Paris numita Helene Vacaresco, adica Elena Vacarescu, la o varsta venerabila. Cu numai cateva zile inainte coborase din patul de suferinta pentru a fi prezenta la o conferinta da incurajare a cumpararii scrierilor semnate de debutanti. Iar testamentul il scrisese cu doi ani inainte, alegand sa-i lase Academiei Romane parcul si conacul Vacarestilor, in speranta ca se va infiinta o fundatie culturala care sa-i poarte numele.

Cu numai un an inainte, Elena Vacarescu fusese membra a delegatiei romane la Conferinta de Pace, impreuna cu Gh. Tatarescu, Gh. Gheorghiu-Dej, L. Patrascanu, I. Gh. Maurer. In deceniile anterioare starnise admiratia artistilor, a animatorilor culturali, a diplomatilor si a politicienilor din Europa, continent pe care il folosise neobosita ca scena de promovare a tarii sale de origine, Romania.

Aproape de regalitate...

Ultima reprezentanta a boierilor Vacaresti, cu care incepe istoria poeziei moderne la noi, Elena devenise o personalitate cu greutate intr-o epoca deloc linistitta pentru Romania. Educatia o primise la Paris, unde calatorise frecvent inca din 1879, gasindu-si a doua tara. Cativa ani mai tarziu, tanara nobila cu apetenta pentru pentru poezie luase lectii cu poeti francezi consacrati: Sully Prudhomme, Leconte de Lisle. Si fusese in vizita chiar la Victor Hugo. Debutul in volum cu "Chants d'Aurore", in 1886, ii adusesse nici mai mult, nici mai putin decat un premiu al Academiei Franceze, si recunosterea unor oameni de litere ca Gaston Paris sau Anatole France.

In 1888, la revenirea din tara, intrase in suita reginei Elisabeta a Romaniei, poeta Carmen Sylva. Devenise favorita reginei noncoformiste si...obiectul amorului printului Ferdinand, care se pregatea sa-i urmeze lui Regelui Carol I. Dar epoca mezaliantelor nu era istorie, asa ca, in ciuda sprijinului primit de la regina si a constantei printului, Elena Vacarescu n-a ajuns la tron. A ajuns chiar intr-un fel de exil de cativa ani in Italia, pana in 1895, cand Carol I I permite sa sa intoarca, dupa cei cativa ani in care fusese persona non grata. Dar drama nu s-a incheiat niciodata.

Pe barricade...

Si urmase, din nou, Parisul, orasul consacrarii, o alegere personala, dar si o solutie. Decenii mai tarziu, Elena Vacarescu scris in "Memorial in do minor": "Parfumul Romaniei e in fiecare cuta a rochiei mele. Nu cunosc suferintele exilului; oriunde m-as afla, n-am resentimente, n-am ura decat cei pentru care o reneaga si-si cauta un sprijin in afara ei.". Anii '90 ai secolului XIX ii adusesera neincetat succesul, o data cu "Rapsodul Dambovitei", volum publicat in franceza, italiana, germana si engleza. Si nu lipsisera nici prietenii: Anna de Noilles, Marcel Prout, Jules Lemaitre, Francis Jammes, Gabriele D'Annunzio.

Elena Vacarescu se transformase intr-un om de cultura care refuzase turnul de fildes pentru viata din cetate. Calitatile de oratoare exceptionala si deschiderea fata de nou o dusesera deja departe. Cariera artistei careia i-a supravietuit numele, pentru noi cliseu, de "ambasadoare a sufletului romanesc", fusese implicata in toate miscarile culturale sin * numai, importante in epoca: in 1906, contribuise la infiintarea "Universite des Annales", iar in 1913 infiintase "Cercul analelor" la Bucuresti.

In 1914-1918 dusese o intense campanie in favoarea cauzei nationale in "Adevarul" si "Dimineata". La Paris, dar si in alte orase, organizase adunari publice si conferinte, pledand pentru eliberarea Romaniei si strangand fonduri. Straduindu-se sa convinga strainatatea despre Romania Mare, poeta isi descoperise calitatile de politician, mai apoi puse la lucru constant. Astfel ca in 1919-1920, fusese membra a delegatiei romane la Conferinta de La Paris. Dar recunoasterea adusese chiar mai mult pentru devotamentul ei fata de victoria Aliatilor: ordinul "Legiunea de onoare" din partea guvernului francez.

"Bunica Ligii Natiunilor"

Ascensiunea romancei prinse in aceasta atmosfera nu se opreste: devine secretar general al Asociatiei Romane de pe langa Societatea Natiunilor, "adjuncta" lui Titulescu, sef al Misiunii Romane la Geneva si membra permanenta a Societatii Natiunilor, co-fondatoare a Comitetului International pentru Difuzarea Artelor si Literalor prin Cinematograf, institutie subordinata Institutului International de Cooperare Intelectuala, devenit UNESCO in 1946, Cavaler al Legiunii de Onoare, adica prima femeie careia i se acorda acest titlu.

Lista e si mai lunga: conducatoare a Cercului "Georges Sand", membra si presedinta a Academiei Feministe de Litere si Arte, fondatoare de departamente de cultura roman in strainatate (cum ar fi Catedra de Cultura Romana din Centrul Universitar Mediteranean de la Nisa), traducatoare a lui Eminescu, Caragiale, Goga, Blaga, Minulescu in franceza, autoare de volume de poezie, piese de teatru, romane.

Aceasta este Elena Vacarescu, impusa ca o constiinta a vremurilor sale, lucida, patetica, vigilenta, deschisa, abila, retorica, posesoare a unei inteligente iata cat de patrunzatoare: "Multimile vor fi intr-o zi ceea ce cinematograful va fi facut din ele." O sustinatoare a cinematografului, deci, aceasta "bunica a Ligii Natiunilor", cum ii spunea prietenul Aristide Briand. Aceasta este prima femeie admisa in Academia Romana.

"Exilul albastru"

Omul politic si poeta dornica sa traiasca vremea cand "oamenii vor admira din nou" coabiteaza intr-o eroina azi aproape neverosimila, neocolita de peripetiile prin care trece orice eroina care se respecta. Retragerea Romaniei din Liga Natiunilor in 1940 si invadarea Frantei sunt doar doua dintre motivele pentru care paraseste Parisul, dupa o intrevedere cu Albert Lebrun, presedintele Frantei (relatarea episodului o puteti citi in volumul "Elena Vacarescu", de Ion Stavarus), pentru Bordeaux, Cannes si alte locuri, plecand intr-un "exil albastru".

Gestapo-ul nu se lasa asteptat si se anunta chiar si prin scrisori. Si, intorcandu-se acasa, La Paris, Elena Vacarescu descopera ca lipsesc acte, manuscrise, scrisori, brevete, medalii.

Urmarea o intuiti, desigur. O revenire, cateva initiative, o ultima misiune. Pentru ca este imprevizibila si, adesea greu de inteles, memoria colectiva n-a pastrat-o pe Elena Vacarescu/ Helene Vacaresco. Motivele pot fi, desigur, mai multe. Dar a pastrat-o biblioteca.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=233261&data=2008-02-16